Foto Studenții UTCN, cu un pas mai aproape de propriul start-up. 9 concepte de afaceri dezvoltate alături de colegi din șase țări

Studenții UTCN, cu un pas mai aproape de propriul start-up. 9 concepte de afaceri dezvoltate alături de colegi din șase țări

Studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca au făcut parte dintr-un program internațional dedicat antreprenoriatului și inteligenței artificiale, alături de colegi din alte șase universități europene.

29 de studenți din cele șapte universități partenere ale Universității Europene de Tehnologie (EUT+) au participat la programul Erasmus+ Blended Intensive Programme (BIP), intitulat „AI & Entrepreneurship in Innovation Ecosystems”.

Pentru participanții de la UTCN, programul a fost o oportunitate de a-și testa ideile într-un mediu internațional și de a dobândi instrumente pe care le pot folosi ulterior în dezvoltarea propriilor proiecte antreprenoriale.

De la 18 idei la 9 concepte de start-up

Programul a început cu un semestru de colaborare online, în care studenții au lucrat împreună și și-au dezvoltat ideile. Etapa următoare s-a desfășurat la Universitatea de Științe Aplicate din Darmstadt (h_da), în Germania. Acolo, participanții au fost organizați în echipe internaționale și au transformat 18 idei inițiale în 9 concepte de start-up.

Pe parcursul programului, studenții UTCN au lucrat cu instrumente și metode precum design thinking, dezvoltarea modelelor de business, identificarea surselor de finanțare și pitching-ul.

Inteligența artificială a ocupat un loc important în program, participanții analizând atât oportunitățile pe care tehnologia le creează pentru antreprenori, cât și provocările pe care le aduce.

În cadrul programului, studenții au vizitat organizații și companii precum Hub31, Merck, GSI Helmholtz Centre for Heavy Ion Research, Frankfurt Airport și HOLM GmbH.

"Pentru participanți, experiența a fost mai mult decât un exercițiu academic: a însemnat perspective internaționale, competențe practice, colaborare interculturală și mai multă încredere pentru a transforma ideile în proiecte concrete" - transmit reprezentanții UTCN.

Studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca au fost parte din această experiență EUT+, alături de cei de la Darmstadt University of Applied Sciences, Cyprus University of Technology, Technical University of Sofia, Technological University Dublin, Universidad Politécnica de Cartagena și Università degli Studi di Cassino e del Lazio Meridionale.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .