Business la modă în Cluj: parcurile fotovoltaice

Business la modă în Cluj: parcurile fotovoltaice
Comuna Chinteni dispune de teren suficient pentru realizarea a două, trei sau chiar mai multe parcuri fotovoltaice, a explicat primarul Lucia Suciu. Sudiul privind însorirea urmează să se finalizeze, între timp a fost parcelat terenul, astfel că administraţia judeţeană este aşteptată să demareze investiţia.

Strategia Primăriei Chinteni privind recuperarea unor terenuri pierdute a dat roade neaşteptat de mari, astfel că, în ultimul an, comuna s-a îmbogăţit cu peste 2.000 de hectare de pădure, teren agricol sau păşune. Toate aceste terenuri vor fi utlizate în interesul şi pentru dezvoltarea comunei Chinteni, a explicat primarul Lucia Suciu. Ea are în plan mai multe proiecte, cel mai avansat fiind cel din zona lacului din Chinteni. Aici ar urma să se realizeze un sat nou, cu obiective de agrement dar şi cu o serie de investiţii în domeniul energiei solare. Sunt peste 100 de hecatare disponibile pentru astfel de investiţii. Deocamdată, primăria are o cerere fermă din partea Consiliului Judeţean, pentru o asociere în vederea realizării unui prim parc fotovoltaic. Preşedintele judeţului, Horea Uioreanu, a precizat că în noul buget vor fi prevăzute sume pentru demararea acestui proiect.

Faţă de anul 2000, când Chinteniul de abia începea să dispună de firba de telefonie, astăzi infrastructura este cu mult îmbunătăţită, iar lucrările la drumurile de acces, realizate în anul 2012, par să vină cu şi mai multe beneficii pentru locuitorii acestei comune. Primarul Lucia Suciu spune că un alt beneficiu major pe care a reuşit să-l câştige pentru comuna sa sunt terenurile care de-a lungul timpului au fost pierdute în beneficiul altor comunităţi sau a unor entităţi private. Aşa se face că în 2012, domeniul comunei Chinteni a crescut cu peste 2.000 de hectare de teren - pădure, păşune sau teren agricol - aflate în zone de la limita cu municipiul Cluj-Napoca, de pe teritoriul comunei Baciu, al comunei Apahida, ori din satul Feiurdeni. „Tot acest teren ne va aduce beneficii majore, pentru că va fi utlizat exclusiv în beneficiul şi pentru dezvoltarea comunei Chinteni", a comentat primarul Lucia Suciu.

Aceasta a explicat că o altă zonă care va beneficia de o dezvoltare majoră este cea a lacului din Chinteni. „Aici am început să dezvoltăm un sat nou, practic, o prelungire a comunei Chinteni. Am avut un proces de 10 ani pentru o parte din luciul lacului. Mai este puţin şi câştigăm şi această bătălie, iar apoi vom putea demara proiectul de amenajare a lacului. În zonă vom construi şi alte obiective de agrement, inclusiv o bază sportivă", a explicat Lucia Suciu. Tot în zona aceastui lac se află şi suprafaţa de teren pe care ar urma să se realizeze cel puţin două parcuri fotovoltaice. „În această zonă dispunem de circa 100 de hectare de teren, însă rămâne să vedem cam cât putem utliza pentru realizarea unor parcuri fotovoltaice. Deocamdată, avem o cerere din partea Consiliului Judeţean, pentru care am operat deja parcelarea. Le oferim 10 hectare, pentru a putea realiza un parc cu o capacitate de 5 MW. Noi oferim terenul, iar ei ne oferă o parte din energia pe care o vor produce. Reţeaua din zona lacului poate permite transportul energiei care va fi produsă în acest parc", a spus Lucia Suciu.

În paralel, Primăria mai încearcă să încheie un parteneriat cu o firmă privată, pentru un al doilea parc fotovoltaic. „Am avut o serie de discuţii cu potenţiali investitori, rămâne să vedem la ce concluzie ajungem. Avem, desigur o serie de pretenţii, mai ales că noi am investit şi în studiul pentru însorire, care urmează să fie finalizat în perioada următoare şi oferim şi teren viabil pentru acest tip de investiţie. Pe parcurs, aceste parcuri fotovoltaice s-ar putea dezvolta. Deocamdată, aşa cum am spus, aşteptăm ca administraţia judeţeană să vină într-un parteneriat cu noi, pentru a demara investiţia chiar de anul acesta", a spus Lucia Suciu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a menţionat că îşi doreşte ca acest proiect să demareze chiar de anul acesta şi că în buget (care n-a fost încă aprobat), vor fi alocate sumele necesare. Energia care se va realiza la Chinteni ar urma să asigure, timp circa 10 ani, necesarul de consum pentru majoritatea instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean. În prezent, instituţiile Consiliului Judeţean, achită anual 4 milioane de euro numai pentru plata facturilor la energie, în timp ce investiţia în parcul fotovoltaic din Chinteni (de 10 hectare) s-ar ridica la 5 milioane de euro, a apreciat Uioreanu.

 

Comenteaza