Businessmenul Ioan Tecar și-a dublat afacerile din drumuri și autostrăzi

Businessmenul Ioan Tecar și-a dublat afacerile din drumuri și autostrăzi

Afacerile companiei Samus Tec din Dej, controlată de omul de afaceri Ioan Tecar şi care realizează construcţii de drumuri şi autostrăzi, au crescut cu peste 120%, la 13 milioane de euro.

Acesta a achiziţionat în 1999 Samus Construcţii, companie înfiinţată prin desprinderea din Trustul de Construcţii Cluj, conform ZF. În 2015 activitatea de construcţii a companiei a fost preluată de către Samus Tec.

Acum activitatea de bază a firmei cu acţionariat românesc este reprezentată de executarea lucrărilor de construcţii, fabricarea betonului şi a elementelor de beton. Samus Construcţii a încheiat 2019 cu afaceri de 16,4 milioane de euro, după ce a înregistrat o scădere de 14%.

În cadrul companiei lucrează 250 de salariaţi. Profitul net a înregistrat o scădere de peste 240%, ajungând astfel la pierderi de 1,7 milioane de euro anul trecut.

Samus Tec, ce realizează lucrări de construcţii de drumuri şi auto­străzi, parte a grupului MG TEC, a încheiat anul 2019 cu afaceri de 13 milioane de euro, în creştere cu peste 120% faţă de anul precedent. În acelaşi interval, cheltuielile companiei de construcţii din Dej au crescut cu 75%, ajungând la 17,8 mi­lioane de euro.

Comenteaza