Cât câştigă clujenii. Suntem sub Bucureşti şi Ilfov

Cât câştigă clujenii. Suntem sub Bucureşti şi Ilfov
Salariul mediu brut la nivel judeţean în Cluj s-a situat la finalul anului trecut la valoarea de 3.260 de lei, sub cel din municipiul Bucureşti (4.083 lei) şi Ilfov (3.495 lei).

Clujul este urmat în clasament de judeţele Timiş, Sibiu, Constanţa, Gorj, Braşov, Argeş şi Iaşi. Cel mai slab poziţionate la nivel naţional sunt judeţele Harghita (salariu mediu brut de 1.973 lei), Caraş Severin (1.017 lei) şi Suceava (2.027 lei).
 
„Nicio țară a lumii nu se poate dezvolta cu salarii mici. România este una dintre țările europene cu cele mai mici salarii. Femeile sunt mai slab remunerate decât bărbații în majoritatea activităților economice, dar și mărimea întreprinderii este direct proporțională cu mărimea salariului mediu. 
 
Cele mai mici câștiguri salariale au fost realizate de femeile active în firmele din sectorul privat cu mai puțin de 50 de salariați, iar la polul opus, cele mai mari câștiguri au fost obținute de bărbații din întreprinderile de stat cu peste 250 de salariați, conform ultimelor date disponibile la Institutul Naţional de Statistică.
 
Decalajele salariale dintre femei și bărbați în România sunt printre cele mai reduse din Uniunea Europeană, pe locul 6 din acest punct de vedere. Salariul mediu al femeilor este cu 8% mai mic decât în cazul bărbaților din România, decalaj care s-a înjumătățit față de cel înregistrat cu un deceniu în urmă”,
constată Andreea Paul, autoarea lucrării "Forța economică a femeilor", publicată recent la editura Polirom.
 
Pe de o parte, există județe unde aceste diferențe salariale de gen depășesc dublul mediei naționale. Cele mai mari decalaje salariale în defavoarea femeilor sunt întâlnite în Gorj (33%), Tulcea (25), Ilfov (22%), Prahova (20), Teleorman (18), Olt (18) și Constanţa (17).
 
În câteva județe femeile câștigă salarii mai mari, în medie, decât bărbații. Cele mai mari decalaje salariale în favoarea femeilor, departe însă de nivelurile județelor de la polul opus, există în Botoșani (8,7%), Vaslui (8%), Suceava (7,6%), Neamț (7,4), Satu Mare (3,3), Covasna și Vrancea (0,8% în fiecare).

Calculele sunt realizate proprii pe baza ultimelor date disponibile (anul 2014) la INSSE, respectiv câştigul salarial nominal mediu net lunar pe activităţi ale economiei naţionale la nivel de secţiune CAEN, sexe, macroregiuni, regiuni de dezvoltare.  
 
Salariu mediu brut 

1. Bucureşti..........4.083 lei
2. Ilfov................3.495 lei
3. Cluj.................3.260 lei
4. Timiş...............3.078 lei
5. Sibiu................3.040 lei
6. Constanţa........2.933 lei
7. Gorj.................2.915 lei
8. Braşov..............2.834 lei
9. Argeş...............2.766 lei
10. Iaşi................2.699 lei

Sursa: INS  

 

Decalaje salariale femei/bărbaţi
 
1. Gorj.................33,5%
2. Tulcea..............25,0%
3. Ilfov.................21,8%
4. Prahova............20,4%
5. Teleorman........18,2%
6. Olt ..................18,2%
7. Constanţa.........17,2%
8. Argeş...............14,7%
9. Braşov..............14,0%
10. Bacău.............14,0%

Sursa: analiză A. Paul

Comenteaza