Cât sunt clujenii dispuşi să lase din preţ la vânzarea de apartamente

Cât sunt clujenii dispuşi să lase din preţ la vânzarea de apartamente

Circa trei luni durează să vinzi un apartament în marile oraşe ale ţării, iar la Cluj-Napoca se poate negocia cel mai bine la preţ.

În ultimele trei luni din 2018, marjele de negociere pentru apartamentele din marile orașe ale țării au consemnat evoluții diferite, atât comparativ cu cele trei luni anterioare, cât și cu perioada similară din 2017.

Creșteri din ambele puncte de vedere au fost consemnate doar în Cluj-Napoca, unde marja de negociere se situează la cel mai mare nivel dintre centrele regionale analizate, anume la 3,7%. "Acest fapt poate fi pus pe seama nivelului mai ridicat de preț din acest oraș, în consonanță cu tendința de diminuare a cererii (vădită și de temperarea ritmului de creștere a prețurilor)", explică analiştii Imobiliare.ro. 

La polul opus, o scădere trimestrială importantă a acestui indicator a avut loc în Brașov, unde disponibilitatea vânzătorilor de a lăsa la preț se situează la cel mai scăzut nivel, respectiv 1,1%. Spre comparație, în București și Constanța, marjele de negociere au fost vizibil mai stabile atât comparativ cu trimestrul anterior, cât și cu perioada similară a anului precedent. Astfel, vânzătorii din cel mai mare oraș al țării au lăsat la preț aproximativ 3,16% în ultimul pătrar al anului trecut, în vreme ce, în orașul de la malul mării, marja de negociere s-a situat la circa 2,32%.

 

Comenteaza