Ce aleg constructorii între hale şi apartamente

Ce aleg constructorii între hale şi apartamente
Transilvania Construcţii, companie cu proiecte imobiliare proprii în oraş, şi-a reaşezat conducerea şi a stabilit liniile planului de investiţii pentru 2014.

Proiectul pentru fosta platformă Ursus, recent tranzacţionată, este unul dintre cele care vor influenţa piaţa rezidenţială în perioada următoare.

În Adunarea Generală a Acţionarilor de marţi a fost aprobată revocarea membrilor Consiliului de Administraţie (CA) a Transilvania Construcţii Cluj (TCC) şi reducerea numărului acestora de la cinci la trei. Doi dintre membrii actualului CA sunt preşedintele companiei, Mircea Timofte, şi fiul acestuia, Andrei Timofte, director general al societăţii. Modificările vin după ce anul trecut a fost unul cu turbulenţe pentru Transilvania Construcţii. Preşedintele Mircea Timofte şi directorul Andrei au reuşit în noiembrie să reia controlul societăţii şi să ajungă să deţină 80% din companie. Anterior acestei mişcări, Societatea de Investiţii Financiare 1 Banat-Crişana avea peste 50% din compania clujeană, după ce soţia preşedintelui şi-a vândut partea către grupul de investiţii. Peste 92% din acţiunile societăţii sunt deţinute acum de Parc Logistic Transilvania, companie controlată tot de Andrei Timofte.

Conform rezultatelor preliminare, TCC a încheiat anul precedent cu o cifră de afaceri de 29 de milioane de lei şi un profit net de 2,6 milioane. Aceasta în condiţiile în care compania înregistrase în 2012 afaceri de 35,5 milioane de lei şi un profit de 2,1 milioane. În ceea ce priveşte planul de investiţii pentru anul în curs, o singură direcţie a fost stabilită deocamdată: continuarea extinderii parcului logistic Transilvania din Someşeni. Terenul disponibil în parcul logistic din apropierea aeroportului internaţional este de 20.000 mp, iar noile hale ar avea 10.000 mp. TCC a finalizat un bloc cu 110 apartamente în zona Dorobanţilor, aproape integral vândut, care a generat în 2012 cea mai mare pondere din cifra de afaceri. Totuşi, continuarea investiţiilor rezidenţiale rămâne la stadiu de analiză. "În domeniul rezidenţial sunt multe proiecte, vom aştepta să vedem reacţia pieţei. Se fac multe dezvoltări, cum ar fi proiectul de la Ursus, care va aduce 500 de apartamente. E vorba şi de câţi bani sunt în piaţă şi apare întrebarea dacă există suficienţi cumpărători. Până la urmă, apartamentele se vând, dar pentru a face o investiţie nouă trebuie să avem în vedere şi alte aspecte: în cât timp se vând şi la ce preţuri", a subliniat Mircea Timofte.

Proiectul care ar putea influenţa semnificativ oferta de pe piaţa rezidenţială clujeană se află încă la stadiu de planşe şi aparţine Drusal. Compania din domeniul managementului şi reciclării de deşeuri, controlată de omul de afaceri Vasile Puşcaş, a achiziţionat recent o suprafaţă din fosta platformă a Ursus, 1 ha din terenul fostei fabrici de bere. După achiziţie, noul proprietar a precizat că planurile pentru exploatarea terenului nu au fost încă stabilite şi că terenul Ursus este o investiţie, prioritare fiind în acest moment celelelalte proiecte deja demarate. Prin Florisal, acelaşi grup de investitori activi în Drusal a demarat lucrările pentru un ansamblu cu funcţiuni mixte în zona str. Ploieşti-Constanţa. Ansamblul include birouri şi o componentă rezidenţială, care mai lansează pe piaţa locală până la finalul anului 86 de apartamente.

Un alt proiect rezidenţial de mari dimensiuni a fost demarat recent în apropierea mall-ului din cartierul Gheorgheni: al doilea imobil din cadrul ansamblului proiectat de spaniolii de la Herce, un bloc de 144 apartamente. Şi alte companii de construcţii fac demersuri pentru investiţii proprii, fie în bazele de producţie, fie pentru valorificarea unor proprietăţi imobiliare. ACI Cluj programează construirea în acest an a unei fabrici în baza proprie de producţie, pe str. Dezmirului. Conform conducerii, noua fabrică va necesita o investiţie de 14,7 milioane de lei, se află deocamdată la stadiu de proiectare şi va fi construită în acest an. TCI Contractor General plănuieşte să demareze în 2014 proiecte pentru două terenuri pe care le deţine: un centru de relaxare în zona Borhanci şi un ansamblu rezidenţial lângă sediul companiei din cartierul Mărăşti. Napocamin, controlată de Ioan Bene, ar trebui să înceapă în acest an procesul de reabilitare şi reconversie parţială a fostului hotel New York - Continental, achiziţionat anul trecut.

 

Comenteaza