Ce averi au de fapt miliardarii României

Ce averi au de fapt miliardarii României
| Foto: Sports Festival

Ion Ţiriac rămâne cel mai bogat miliardar român, cu o avere estimată la peste 4 mld. euro, potrivit unui top realizat în cel mai recent număr al revistei Business Magazin, în urma unor estimări bazate pe datele publice, pe informaţiile din piaţă şi pe rapoartele publicate la Bursa de Valori de la Bucureşti.

Astfel, averea lui Ion Ţiriac este formată dintr-o serie lungă de investiţii şi participaţii deţinute şi vândute în diferite companii, precum vânzarea participaţiei de 45% la UniCredit Bank, care i-a adus acestuia aproape 800 de milioane de euro. În acelaşi timp, vânzarea participaţiei de 15% în retailerul Metro Cash & Carry i-a adus miliardarului circa 80 milioane euro, scrie ZF.ro. 

Noii miliardari ai României sunt fraţii Pavăl din Bacău care au construit Dedeman, cel mai mare business antreprenorial din ţară, şi care şi-au pus capitalul la lucru până au ajuns în prezent la o avere estimată la 2,5-2,6 miliarde euro.

Topul miliardarilor români este completat de Daniel Dines, fondator al companiei UiPath. Potrivit celor mai recente declaraţii de presă ale şefului companiei care vrea să aducă un robot în casa fiecărui om din lume, acesta deţine 20% din UiPath – care a fost evaluată în cadrul ultimei runde de finanţare seria D la 7 miliarde de dolari de investitori precum Coatue, Dragoneer sau Wellington – ceea ce îi aduce lui Dines o avere ipotetică de 1,4 miliarde euro.

Comenteaza