Cele mai vândute produse confiscate de Finanţe: hainele, adidaşii şi cafeaua
- Scris de Florentina Tatar
- 14 Aug 2010, 00:22
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Mărfurile confiscate la Cluj şi scoase la tarabă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) se află la mare căutare mai ales în rândul vârstnicilor datorită preţurilor mici.
Produse tipice pieţelor româneşti - cum ar fi încălţăminte, articole de îmbrăcăminte, căciuli din blană, bijuterii din plastic, o icoană cu beculeţe, flori artificiale, ineluşe cu inimioară, o cratiţă roşie ciobită, răzătoare, alcool sau pahare de sticlă - confiscate de la vânzătorii de ocazie din zona Turzii se află la vânzare în magazinul din curtea instituţiei. Un loc special îl ocupă şi mărţişoarele, la 50 de bani. “Am avut cam 4.000 şi din februarie le-am vândut aproape pe toate, numai câteva mai avem”, a spus Vasile Trif, şeful biroului de valorificare a bunurilor din DGFP. Printre cele mai căutate produse figurează confecţiile, pantofii sport, cafeaua, iar cei mai fideli clienţi sunt vârstnicii.
“Mai vin şi tineri, în general dintre cei care au treburi la Finanţe, însă pensionarii sunt clientela noastră majoritară, preferă să cumpere de aici anumite produse, având în vedere că nu aplicăm adaos comercial, ceea ce scade preţul articolelor cu 20%”, a precizat Trif. Cei care vor să încerce marfa au la dispoziţie o cabină de probă improvizată într-un colţ şi o oglindă rotundă cu ramă de lemn. “Comoara” din această perioadă o reprezintă nişte bricege care costă până la câteva sute de lei, fabricate în Spania dintr-un oţel special, confiscate de Garda Financiară în urmă cu trei luni. “Am avut în primăvară şi bijuterii din aur şi argint pe care le-am vândut în magazine specializate. Sunt produse cu un regim special”, a explicat Cristian Alin Jude, director executiv adjunct al DGFP. Magazinul a mai avut pe rafturi drujbe, sticle de vin, seturi de tacâmuri, binocluri, covoare, costume de miri şi mirese, aparate foto, biciclete, scutere sau motociclete.
Nu prea se confiscă animale, pentru că ar intra în grija statului, iar cei de la DGFP ar trebui să asigure hrană şi condiţii optime de trai. “Cu vreo 20 de ani în urmă am avut un cal”, şi-a amintit Gligor Gavriş, şeful compartimentului de presă. Chilipirurile pot fi vizualizate pe internet, pe site-ul instituţiei. “Produsele provin din micul trafic. Ele sunt depistate fără acte corespunzătoare în urma controalelor celor de la Jandarmerie, Poliţie, Garda Financiară. Cele mai multe provin de prin pieţe. Le vindem pe cele care se mai pot folosi pentru ca statul să se aleagă cu nişte bani. Altele sunt distruse, iar anumite categorii, cum ar fi maşinile sau mobilierul de birou, pot fi atribuite în regim gratuit unor instituţii”, a explicat Gavriş.

Comenteaza