Cerere mare de locuințe la Cluj în acest an

Cerere mare de locuințe la Cluj în acest an

Solicitările de locuințe în mari orașe precum Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Constanța sau București vor fi la un nivel ridicat, astfel că dezvoltatorii vor continua investițiile în construcția de blocuri, iar prețurile vor urma creșterea temperată marcată și în 2018, potrivit experților Frames.

Piața imobiliară rezidențială din România va funcționa cu două viteze în acest an, pe fondul accentuării discrepanțelor între mediul urban și cel rural. În București și în marile orașe cererea în creștere de spații de locuit va continua să pună presiune pe ofertă, în timp ce în zonele rurale, mare parte din investiții ar putea fi înghețate, la locuințele unifamiliale, arată analiză realizată de firma de consultanță.

Piața imobiliară rezidențială românească este caracterizată de decalajul major dintre cerere și ofertă, în condițiile în care deficitul la nivel național este de 1 milion de unități locative. Prețurile relativ mici ale locuințelor în comparație cu alte țări din regiune și apetitul românilor pentru proprietăți imobiliare vin să accentueze dezechilibrul dintre cerere și ofertă.

,,România se polarizează tot mai mult din punct de vedere economic. Migrația forței de muncă din mediul rural în cel urban a crescut semnificativ cererea de spații de locuit, în condițiile în care autoritățile întârzie să ia măsurile necesare pentru a atenua discrepanțele dintre regiuni. Lipsa investițiilor în județele sărace, salariile mici comparativ cu cele din mediul urban și infrastructura deficitară vor continua să determine românii să se mute la oraș, mai ales că migrația către țările occidentale nu mai reprezintă o perspectivă atât de favorabilă precum în anii trecuți’’.

Pe fondul cererii substanțiale este puțin probabil ca dezvoltatorii să reducă prețurile.

,,În piața imobiliară românească, concurența nu se remarcă în primul rând prin preț, cât mai ales prin locație (oraș, cartier, accesul la mijloacele de transport în comun). Programul Prima Casă a nivelat oferta (suprafață, dotări, prețuri), mai ales în cazul apartamentelor noi, iar dezvoltatorii și-au aliniat ofertele. În 2019 este puțin probabil ca prețurile să scadă, având în vedere că mare parte din investiții au fost demarate în anii trecuți, la randamente stabilite în funcție de constrângerile fiecărei firme în parte – costurile terenurilor și materialelor, finanțării și ratei de profitabilitate asumate în business plan”.

Pe fondul creșterii cursului euro, a scumpirii finanțării, a creșterii costurilor cu materialele de construcții și angajații, cel mai probabil prețurile vor continua să crească cu câteva procente, însă într-un ritm mult mai temperat față de anii trecuți.

,,Dezvoltatorii vor include în prețul locuințelor toate constrângerile financiare ce vor apărea pe parcursul anului. Unii dintre ei, în principal cei care dispun de un capital de lucru propriu, este posibil să își reducă din marja de profit, însă în general, cei mai mulți vor opera creșteri marginale, de câteva procente, pentru a-și acoperi costurile operaționale și asta în condițiile în care  mare parte dintre investitorii în construcții imobiliare nu au forța financiară care să le permită să își reducă din câștig”.

Modificările fiscale de la sfârșitul anului trecut au adus și o veste bună atât pentru dezvoltatori cât și pentru clienți. Potrivit analiștilor, extinderea marjei reduse de TVA de 5% la toate locuințele de sub 120 mp și de maximum 250 mp pentru teren, va influența în sens pozitiv piața.

,,Pentru mulți clienți, mai ales cei care văd în imobiliare o afacere, în special pe segmentul chiriilor, reducerea TVA va însemna un stimul de câteva mii de euro de apartament, semnificativ pentru a influența intenția de achiziție. Pentru dezvoltatori, extinderea plajei de posibili clienți dincolo de Prima Casă va reprezenta un stimul important pentru continuarea lucrărilor și, posibil, dezvoltarea unor noi unități locative în zona marilor orașe”, estimează Adrian Negrescu, managerul Frames.

Estimările privind evoluția pieței iau în calcul un scenariu fără turbulențe majore în economie.

,,În varianta în care programul Prima Casă ar putea fi suspendat, iar costurile finanțării unui credit imobiliar ar depăși un nivel corelat cu salariul mediu, piața imobiliară, unul dintre barometrele cele mai sensibile ale economiei, ar urma să resimtă din plin aceste șocuri. În scenariul negativ, investițiile vor intra în conservare, iar dezvoltatorii vor trece în expectativă, așa cum s-a întâmplat în timpul crizei. Firmele fără o plasă financiară de protecție vor fi nevoite să recurgă la ieftiniri, însă mulți dintre dezvoltatori vor alege mai degrabă varianta închirierii apartamentelor decât vânzarea sub prețul dorit”.

Creșterea euro la peste 5 lei ar putea pune presiune pe grila de prețuri, nefiind exclusă varianta să asistăm la o scădere a prețului în euro al imobilelor pentru a se adapta la puterea de cumpărare a cererii, care câștigă preponderent veniturile, economisește și contractează credite în monedă națională. 

În scenariul cel mai pesimist, vom asista la falimentul multor dezvoltatori incapabili să reziste presiunilor financiare, astfel că numărul apartamentelor scoase la vânzare prin executare silită va crește.

,,Pentru dezvoltatori, afectați de noile reglementări privind salarizarea în construcții și noile reguli de urbanism, va urma o perioadă de restructurări și de optimizări ale fluxurilor de producție. În condițiile limitării accesului populației la finanțare, nu este exclus să revină în prim-plan creditul la dezvoltator. Clienții, aceștia ar trebui să își aleagă mult mai atent investițiile, să evite să cumpere din faza de proiect, să aleagă locuințele cu toate utilitățile racordate, să negocieze mai atent prețurile și termenii contractuali’’.
Comenteaza