Chiriile din Cluj pe harta Europei. Cum stăm la raportul chirie/salariu faţă de Viena, Paris sau Munchen

Chiriile din Cluj pe harta Europei. Cum stăm la raportul chirie/salariu faţă de Viena, Paris sau Munchen
Chiriile în Cluj s-au scumpit semnificativ în ultimii ani, mulți comparându-le cu cele din orașe precum Viena, Paris sau Munchen.

Cauzele sunt diverse: creșterea salariilor (în special în domeniul IT), numărul crescut al studenților străini, creșterea cererii pe piața imobiliară și renovarea sau modernizarea chiriilor, dar și faptul că mulți își oferă apartamentul în regim hotelier pentru turiști. Chiriile la preţ de 200 euro acum 5 ani, după renovare/modernizare au ajuns în prezent la peste 300 de euro/lună. 

Pentru a verifica veridicitatea acestor informații, agregatorul clujean de anunțuri imobiliare nemutam.com a realizat o cercetare de piață, în care au fost comparate prețurile chiriilor și salariile din diferitele orașe europene versus cele din Cluj. 

Oslo, Copenhaga, Stockholm

În orașele din țările nordice chiriile sunt foarte scumpe, însă salariul locuitorilor din Oslo, Copenhaga, Stockholm sau Helsinki sunt cu cel puțin 300% peste cel din Cluj. În aceste orașe prețul apartamentelor cu o cameră este între 900 și 1.200 de euro, iar cel cu trei camere este de obicei între 1.500 și 1.900 de euro. Asta înseamnă că o cameră costă între 500 - 633 de euro pe lună.

Viena

Dacă îți cauți un loc ieftin unde să stai în Viena există rezidențialele studențești. Dimensiunea camerelor variază între 9 și 15 m2, iar prețul chiriei este în jur de 230 de euro pe lună. Aceste rezidențiale sunt practic cămine mai moderne, cu spații comune, băile fiind amplasate pe hol, la fel și bucătăria. Unele complexe au doar 6 camere, iar altele pot ajunge la o capacitate de 70 de camere.

O cameră într-un apartament costă între 350 și 500 de euro. De obicei, acest preț include costurile TV, Internet, asigurarea. Camerele sunt bine mobilate, cu dimensiuni între 15 și 20 m2, dar am găsit și camere cu 9 m2 la 340 de euro (cheltuieli incluse). La semnarea constractului, se cere un depozit echivalent cu valoarea a trei luni de chirie.

Pe numbeo.com am comparat prețul chiriilor din Viena cu cel al chiriilor din Cluj, iar rezultatul atestă faptul că în Viena apartamentele sunt cu 126% mai scumpe decât la noi. De menţionat este faptul că în Viena salariul mediu pe economie este mai mare cu 230% decât la Cluj.

Linz, Salzburg, Innsbruck.

Conform datelor de pe numbeo.com, un apartament cu trei costă în jur de 990 euro, iar în centru centrul oraşelor circa 1.300 euro. Un apartament modest, cu o cameră costă în jur de 655 de euro pe lună. Mai mult de atât, am găsit și apartamente cu trei camere sub 900 de euro, dar compartimentarea este următoarea: două dormitoare şi un living cu bucătărie.

Cel mai ieftin apartament de 3 camere pe care l-am găsit este la 620 de euro, dar nu este atât de modern mobilat, comisionul agenției este 1.200 euro și se plătesc 2.000 euro depozit. Numbeo.ro ne arată faptul că în Linz chiria costă cu 122% mai mult decât la Cluj, dar venitul mediu este cu 231% mai mare.

Munchen

Cele mai multe garsoniere se prezintă la preţuri între 750 și 1.000 de euro: Există și garsoniere la prețuri mai ridicate, de 1.200 sau chiar peste 2.000 de euro. Numbeo.com arată că în general un apartament cu o cameră costă 1.042 de euro.

Totuși, pe Craigslist am găsit camere la prețuri acceptabile: 300 euro o cameră (într-un apartament de două/trei camere) de 15 m2 și costurile incluse, în centru. Tot pe Craiglist, dacă îți cauți o cameră într-un apartament de 2, 3 camere o vei găsi la un preț între 350 și 600 de euro, dar prin alte resurse de căutare prețul ajunge în general la 500 - 700 euro. Pe numbeo.com o garsonieră, în general, este cu 227% mai scumpă, însă și venitul mediu este cu 365% mai mare decât la noi.

Berlin

În mod interesant, capitala Germaniei e cea mai apropiată de noi (prețurile sunt cu "doar" 144% mai mari, iar salariile sunt, în medie, cu 265% peste Cluj. Ca fapt divers, prețurile la restaurante sunt cu doar 88% mai mari decât la noi și asta demonstrează inegalitatea prețurilor de pe piața imobiliară (conform numbeo.com). Apartamentele cu o cameră se găsesc la 450-800 de euro, iar o cameră într-un apartament de trei camere te costă în jur de 300-550 de euro. Depozitul, de cele mai multe ori, este la fel, de trei ori chiria lunară.

Manheim

Manheim este de mărimea Clujului. Am găsit anunțuri la prețuri mult mai accesibile, garsoniere între 350 - 550 euro și cameră într-un apartament la 250 de euro. Conform numbeo.com chiriile sunt cu 84% mai scumpe, însă veniturile cu 374% mai mari decât la noi.

Geneva

În Geneva chiriile sunt cu 444% mai scumpe, însă salariul mediu este cu 751% mai mare decât la Cluj. În comparație, costurile de consum sunt doar cu 235% mai mari decât la noi. În general, apartamentele cu o cameră se găsesc la prețul de 1.200 de euro, dar am găsit și sub 1.000 de euro, însă foarte puține. Pentru cei interesați, am găsit apartamente la 4.100 de franci elvețieni pe lună (1 franc elvețian = 4 RON).

Lyon

În Lyon îți poți găsi o garsonieră și cu 417 euro, dar prea puține, cele mai multe costă 500- 600 de euro. O camera într-un apartament de mai multe camere costă în jur de 300 - 400 de euro. Chiria în general este cu 100% mai mare decât la noi, iar salariul mediu este cu 253% mai mare. În exemplele de mai sus putem vedea că în toate orașele salariile în procentaj sunt mai mari față de cu cât sunt scumpe chiriile față de ale noastre.

Amsterdam

Salariile și prețul chiriilor sunt mai mari cu 320% decât la noi. Deci, în procentaj, locuitorii orașului Amsterdam cheltuiesc pe chirie la fel de mult ca și clujenii. Un apartament cu o cameră costă în jur de 1.400-1.600 de euro, iar o cameră într-un apartament cu 3 sau 4 camere o poți închiria cu 500-900 de euro pe lună. Situația în această privință este mai tristă la Budapesta unde chiriile s-au scumpit (acum sunt cu 34% mai scumpe) foarte mult însă salariul mediu este doar cu aproximativ 13% mai mult. În această categorie a orașelor în care salariile nu au crescut la fel ca prețurile chiriilor se află și Vilnius, Bratislava, Varșovia sau chiar Roma.

 România

În Timișoara, conform numbeo.com, ne putem găsi chirie în medie cu 21% mai ieftină decât la Cluj. Şi salariile sunt mai mici cu 10% decât la Cluj. Pe de altă parte, conform unui studiu făcut de INS, salariul net mediu în județul Timiș este de 2.500 lei, iar la Cluj, 2.600 de lei, asta înseamnă o diferență de doar 3,46% în "favoarea" noastră.

La București, cifrele diferă puțin. Conform numbeo.com chiriile sunt cu 6% mai scumpe decât la noi, iar salariile mai mari cu doar 1%. Totuși, cifrele INS spun altceva. Conform datelor publicate de ei, salariul mediu lunar este cu 19% mai mare decât al clujenilor. 

În tabelul de mai jos dăm alte orașe ca exemplu și comparăm prețurile chiriilor și venitul mediu din acele orașe cu cele ale clujenilor.

Untitled

 

"În concluzie, nu putem spune că prețurile chiriilor la noi, în Cluj, ar fi egale sau mai mari decât în orașele mari din țările vestice, însă în comparație cu salariul nostru, noi stăm mult mai prost. Un chiriaș clujean dă un procentaj mai mare din venitul său pe chirie decât un vest-european. Sunt însă și alte orașe care se confruntă cu problema prețurilor ridicate ale chiriilor comparativ cu salariile locuitorilor și în alte orașe din Europa", conchid reprezentanţii agregatorului imobiliar. 

 

 

Comenteaza