Cine va fi eșalonat la plată de fisc. Condițiile care trebuie îndeplinite

Cine va fi eșalonat la plată de fisc. Condițiile care trebuie îndeplinite

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat proiectul de ordin pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central.

Cererile depuse de contribuabili, atât înainte, cât și după publicarea ordinului în Monitorul Oficial al României (MOR) sunt analizate de organele fiscale centrale în vederea soluționării. Cererile vor putea fi depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanță, după publicarea ordinului în MOR.

Proiectul a fost elaborat în vederea reglementării procedurii ce trebuie aplicată în mod unitar atât de către contribuabili, cât si de către organele fiscale. De asemenea,  au fost elaborate și modele de formularele utilizate de organele fiscale pentru soluționarea  cererilor depuse de mediul de afaceri.

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și ANAF au elaborat noi măsuri fiscale în vederea sprijinirii mediului de afaceri. Una dintre principalele facilități fiscale este eșalonarea la plată simplificată, care se acordă pe o perioadă de maximum 12 luni, pentru obligațiile bugetare datorate după declararea stării de urgență.

Adoptarea acestei facilități a vizat susținerea conformării la plată și menținerea lichidităților financiare pentru revitalizarea activității contribuabililor, ca efect al crizei sanitare.

Condiții de acordare ce trebuie îndeplinite de debitor:

a) să depună cerere până la data de 15 decembrie inclusiv, sub sancțiunea decăderii. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare
b) să nu înregistreze obligații bugetare restante la data declarării stării de urgență, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală
c) să nu se afle în procedura faliment
d) să nu se afle în dizolvare
e) să aibă depuse toate declarațiile fiscale
f) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de Procedură Fiscală (CPF).

Avantajele accesarii eșalonării la plată simplificate:

• Este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgență, în vederea susținerii conformării voluntare la plată pentru obligațiile acumulate în perioada de criză sanitară.
• Reprezintă o procedură simplificată de acordare a eșalonarii la plată, pentru contribuabilii care si-au achitat obligațiile fiscale datorate până la data intrării în starea de urgență.
• Se acordă numai în baza unei cereri la care se poate atașa o propunere de grafic, fără a fi depuse alte documente. Termenul de soluționare este de cel mult 5 zile;  
• Se suspendă executarea silită pentru obligațiile bugetare ce fac obiectul eșalonării la plată.
• Nu se constituie garanții.
• Nu se consideră a fi restante obligațiile bugetare pe perioada eșalonării la plată.
• În perioada eșalonării la plată, contribuabilii trebuie să achite toate obligațiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată.
• Se poate solicita, de două ori pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, modificarea eșalonării la plată prin includerea în eșalonare a obligațiilor ce constituie condiție de menținere a valabilității acesteia.
• Se poate menține eșalonarea la plată pierdută, de două ori pe perioada de valabilitate a eșalonarii la plată.

Un alt aspect pe care îl vizează eșalonarea simplificată este acela că poate fi accesată și de către debitorii care au în derulare eșalonări la plată acordate potrivit CPF, prin depunerea unei cereri la organul fiscal. În cazul acestora se poate acorda eșalonarea la plată pe o perioadă de maxim 12 luni, numai pentru obligațiile bugetare datorate după declararea stării de urgență, condițiile mai sus menționate fiind aplicabile și în cazul lor.

OUG nr. 181/2020 mai prevede prelungirea măsurilor dispuse prin alte ordonanțe guvernamentale, până la 25 decembrie:

1.  Nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform CPF, pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 29/2020 și neachitate până la 25 decembrie 2020.

2. Nu sunt considerate obligații fiscale restante, potrivit legii, obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 29/2020 și neachitate până la 25 decembrie.

3. Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somație, poprire și valorificarea bunurilor la licitație, a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală și a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene / furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanțe naționale.

4. Nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități, conform CPF, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare neachitate până la 25 decembrie. În acest caz, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eșalonare, cu respectarea perioadei de eșalonare aprobate.

5. Se suspendã condițiile de menținere a valabilității eșalonărilor la plată acordate potrivit legii. Aceste condiții se consideră îndeplinite dacã debitorii achită obligațiile aferente în 30 de zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor măsuri fiscale.

6. Pentru obligațiile care reprezintã condiție de menținere a valabilității înlesnirilor la platã, contribuabilii pot solicita modificarea eșalonării la plată, cu condiția ca cererea să fie depusă până la expirarea termenului menționat la pct. 5, prevederile art. 195 din CPF aplicându-se în mod corespunzător.

7. Obligațiile bugetare care reprezintă condiție de menținere a valabilității înlesnirilor la plată, inclusiv cele cuprinse în ratele din graficele de eșalonare, nu sunt considerate obligații fiscale restante.

8. Extinderea rambursării TVA cu control ulterior.

9. Termenele de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale și de a cere executarea silită, precum și cel al contribuabilului / plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale, prevãzute de CPF, se suspendă sau nu încep să curgă până la 25 decembrie 2020.

"Încă de la declanșarea crizei sanitare în România de acum nouă luni, MFP și ANAF au înțeles dificultățile cu care se confruntă companiile în asigurarea lichidităților atât de necesare continuării activității și pentru menținerea salariaților.

MFP și ANAF au apreciat ca primordială sanatatea populației și a mediului de afaceri, sens în care au creat un mecanism de sprijinire a contribuabililor de bună credință oferind un pachet de măsuri fiscale, inclusiv amânarea plății obligațiilor bugetare, pentru ca aceștia să nu resimtă puternic efectele negative ale pandemiei.

Acestea au înființat veritabile nuclee de specialiști, care au fost în strânsă legatură cu reprezentanți ai mediului de afaceri și care au muncit intens pentru dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor online pentru a fi accesibile și intuitive, astfel încât contribuabilii să  treacă cu bine peste această perioadă dificilă, să rămână sănătoși atât ei, cât și familiile și afacerile lor", a transmis conducerea ANAF.

Comenteaza