Clujenii lasă 2,5 milioane de euro pe an la aquaparkul din Oradea

Clujenii lasă 2,5 milioane de euro pe an la aquaparkul din Oradea

Jumătate dintre clienții celui mai mare aquapark din vestul României sunt clujeni, în condițiile în care “capitala Transilvaniei” nu dispune de un asemenea obiectiv. Un alt aquapark din regiune, Arsenal Park Orăștie, și-a schimbat profilul în urma invaziei familiștilor din Cluj.

Complexul Wellness Termal Nymphaea, o investiţie de 20 de milioane de euro realizată de Primăria Oradea şi administrată de Administraţia Domeniului Public, a finalizat anul 2019 cu afaceri de 5 milioane de euro şi un profit de 2,5 milioane, cu 26% mai mare decât în anul precedent, conform Produs în Ardeal.

”Aquapark-ul din Oradea este în cele 6% din Europa care au profit fără să fie subvenţionate din bani publici”, a declarat Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public Oradea. În 2019, la Nymphaea au fost 354.977 de turişti, cei mai mulţi în luna august. Peste jumătate dintre clienţii complexului sunt din Cluj.

Mai mult de jumătate din biletele de intrare se vând online. Complexul Wellness Termal Nymphaea a fost realizat prin parteneriat public-privat, fiind cel mai mare aquapark din vestul ţării, pe 7 ha.

Lucrările au început în februarie 2015. Proiectul a fost finanţat prin fonduri europene, respectiv prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, iar lucrările au fost executate de compania Kesz Epito Szeged – Sucursala Cluj-Napoca.

VEZI Autostrada de Cluj a dublat vânzările din Arsenal Park

Pe de altă parte, deschiderea loturilor 3 și 4 din Autostrada Sebeș - Turda (A10) a dublat numărul turiștilor din Cluj care vizitează complexul Arsenal Park. Familiile cu copii venite în număr mare din Cluj-Napoca au schimbat profilul obiectivului.

Proprietarii complexului din Orăștie (Hunedoara), fraţii Marius și Emil Cristescu, l-au transformat din unul destinat team building-urilor organizate de companii în unul care se adresează familiilor cu copii.

"Când s-au deschis tronsoanele spre Cluj, în 2018, s-a dublat numărul de clienţi din această zonă la Arsenal Park, pentru că acum se face o oră şi jumătate din Cluj, faţă de două ore şi 15 minute înainte", a declarat Marius Cristescu.

Promisiuni deșarte la Cluj

Proiectul de aquapark vizat de municipalitatea clujeană la Băile Someşeni, în parteneriat public-privat, estimat la 20 de milioane de euro, s-a blocat cauza statutului incert al proprietăților și din lipsa finanțării. Ulterior a căzut și varianta amenajării aquaparkului în zona complexului Sun, iar varianta Parcul Est, vehiculată de primarul Emil Boc, a căzut recent în urma unei puternice opoziții publice. În judeţ mai există ştranduri la Turda, Dej, Cojocna. A apărut un miniaquapark la Floreşti, pe 5 ha, cu club de noapte şi pensiune. Până acum, clujenii mergeau în parcurile acvatice ale Ungariei de la Nyirbator, Nyiregyhaza, Balmaszujvaros, Debrecen, Gyula, Hajduszoboszlo, unde au fost accesate fonduri europene și guvernamentale de zeci de milioane de euro.  

Comenteaza