Clujul, în afara podiumului afacerilor pe județe

Clujul, în afara podiumului afacerilor pe județe
În clasamentul celor mai puternice judeţe din economie, excluzând municipiul Bucureşti şi Ilfov - care împreună au afaceri de 510 miliarde de lei, 45% din economie - se află Timiş, Argeş, Cluj, Constanţa şi Prahova.

Comerţul, energia, transporturile, industria alimentară, construcţia de clădiri, fabricarea de maşini şi produsele din cauciuc şi mase plastice erau cele mai puternice sectoare din economie, conform Bursa. Un studiu al Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM) atestă că firmele cu capital privat românesc au avut afaceri de 571 de miliarde de lei, în 2016, cu 4% mai mult faţă de anul anterior, în timp ce companiile cu capital străin şi-au majorat afacerile cu 5%, până la 609 de miliarde. 

Firmele străine au ajuns la o pondere de 50% în cifra de afaceri totală, iar cele româneşti au coborât la 46%. Cifra de afaceri pe economie s-a cifrat la 1.225 de miliarde de lei. Numărul companiilor cu capital privat autohton a crescut cu 3%, până la 447.749, în timp ce numărul firmelor străine a scăzut cu 1%.

Firmele noastre, dublu de angajați față de cele străine

Companiile de stat au rămas la afaceri de 45 de miliarde de lei, în scădere cu 4%, ponderea lor în economie rămânând la 4%. Societăţile româneşti au avut 2,49 de milioane de angajaţi, număr constant faţă de anul anterior. Companiile cu capital străin şi-au majorat numărul de angajaţi cu 15.000, până la 1,2 milioane.

Salariul mediu net din cadrul firmelor cu capital privat autohton a fost de 1.288 de lei în 2016, în creştere cu 15% faţă de anul anterior. În sectorul de stat, a crescut cu 6%, până la 2.541 de lei, apropiat de salariul mediu net din companiile străine. Companiile cu capital privat românesc aveau un grad de îndatorare de 69%, în creştere cu un procent faţă de 2015. Îndatorarea companiilor străine a scăzut de la 67 la 63%.

Autohtonii domină construcțiile, protecția și restaurantele

Societăţile autohtone domină lucrările speciale de construcţii, unde au o pondere de 86%, activităţile de investigaţie şi protecţie, cu 86% şi restaurantele - cu 83%. Firmele străine deţin peste 80% din fabricarea produselor de tutun, prelucrarea ţiţeiului, fabricarea de autovehicule şi echipamente electrice, telecomunicaţii, industria metalurgică, fabricarea băuturilor şi fabricarea de maşini şi echipamente.

Banca Naţională a României arată că, în 2016, a fost înregistrat cel mai ridicat nivel al ieşirilor de capital străin din istoria ţării, 2 miliarde de euro peste intrări. Veniturile din investiţii directe, adică profiturile companiilor străine ce au investit de-a lungul timpului în ţara noastră, au fost de 5 miliarde de euro, în timp ce participaţiile la capital s-au cifrat la 3,1 miliarde de euro.

Comenteaza