Clujul va fi cea mai scumpă piață imobiliară a României în acest an

Clujul va fi cea mai scumpă piață imobiliară a României în acest an
Clujul a devenit un oraș al șantierelor | Foto: ZIUA de CLUJ

Zona Cluj ocupă primul loc în topul național al tranzacțiilor imobiliare realizate de RE/MAX, cea mai mare franciză globală de real-estate. Pe următoarele locuri se sitează București, Arad și Brașov.

Reprezentanţii companiei estimează o creştere temperată de 8% a segmentului rezidenţial în acest an, cu accent pe pieţele principale, respectiv oraşele care reprezintă polii economici ai României. Piaţa cea mai scumpă şi cu cea mai mare creştere procentuală va fi reprezentată de Cluj-Napoca.

București va rămâne cel mai interesant pol de dezvoltare din perspectiva volumului, atât pe segmentul rezidenţial, cât şi pe cel comercial. În 2017, RE/MAX a intermediat 1.500 de tranzacţii imobiliare, în creştere cu 50% faţă de 2016, valoarea însumată a acestora fiind de 70 milioane de euro.

"Numărul tranzacţiilor intermediate de birourile reţelei RE/MAX România din 13 oraşe a crescut comparativ cu anul precedent, ajungând la 1.500 de vânzări şi închirieri, cu o pondere de 57% din total pentru vânzări, respectiv 43% pentru închirieri", a menționat directorul regional al companiei, Răzvan Cuc.

Topul oraşelor cu cele mai multe intermedieri în 2017 este apropiat celui din anul anterior, când cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost intermediate de birourile din Cluj-Napoca şi Bucureşti, urmate de cel din Arad, care a depășit Braşovul, aflat pe locul al treilea în 2016.

În privința tipului de proprietăţi tranzacţionate de companie, ponderea celor de pe segmentul rezidenţial a fost de 74%, cea mai mare tranzacţie fiind de 1,5 milioane de euro, pentru un apartament din Bucureşti. Restul de 26% au reprezentat centre comerciale (11%), terenuri (10%), spaţii industriale (5%).       

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza