CNAIR măsoară anul în km. Capetele de autostradă inaugurate în 2018

CNAIR măsoară anul în km. Capetele de autostradă inaugurate în 2018

Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, se angajase să inaugureze, în 2018, 100 de kilometri de autostradă, din care a reușit să deschidă doar puțin peste jumătate. 

Directorul CNAIR, Narcis Neaga, susținea, în august, că până la sfârșitul anului se vor inaugura, în România, 100 de kilometri de autostradă, însă s-au dat în trafic aproape 60 de kilometri:

Capetele de autostradă inaugurate în 2018:

În vară, în iulie, s-au deschis loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș Turda care măsoară împreună 28, 7 kilometri și ar fi trebuit deschise traficului încă din anul 2016.

În septembrie s-a deschis circulația pe "autostrada muzeu", un lot de 8,7 kilometri dintre Gilău și Nadaselu care, deși a fost finalizat încă din 2017, n-a putut fi deschis deoarece nu era finalizat podul care trebuia să treacă autostrada peste Someșul Mic, scrie ziare.com.

La jumătatea lunii decembrie s-a deschis traficul pe 13,7 kilometri de Autostrada Transilvania, de la Iernut până la Ungheni (aproape de Târgu Mureș), cu trecere prin Ogra. Și aceste sectoare de drum ar fi trebuit să fie gata în urmă cu cel puțîn 3 ani.

Comenteaza