Combinatul din Dej va fi redeschis. După 7 ani

Combinatul din Dej va fi redeschis. După 7 ani
Activele scoase la mezat au fost preluate de societatea Chimcomplex Borzești, membră a aceluiași grup industrial, controlat de milionarul Ștefan Vuza. SCR promite repornirea fabricii și angajări de sute de oameni.

Chimcomplex a fost declarată drept câştigătoare a licitaţiei pentru achiziţia pachetului 1 din activele combinatului Someş Dej. Platforma cuprinde 40 ha de teren şi construcţii industriale, la care se adaugă serviciile adiacente: staţii de tratare a apelor, staţii electrice, depozite, depou CFR, infrastructura rutieră.

“Pentru 2017 Chimcomplex este pregătită pentru achiziţia activelor funcţionale ale Oltchim, iar împreună cu platforma de la Dej va dezvolta noi afaceri în domeniul chimiei sării, constituind astfel Compania Română de Chimie (CRC) pe aceste trei centre logistice distribuite naţional.

Pe direcţia afacerilor specifice fostului combinat Someş, respectiv producţia de celuloză şi hârtie, echipa de management a Chimcomplex a finalizat negocierile cu un partener de specialitate din domeniu, iar după un an de investiţii va reporni împreună cu acesta, în prima etapă, fabrica de hârtie, unde va angaja în total, pe ambele divizii, 400 de salariaţi. 

Grupul Serviciile Comerciale Române va emite ulterior un comunicat referitor la istoria insolvenței Someş şi cauzele ei, ce va ajuta la informarea corectă a celor interesaţi. Repornirea combinatului Someş Dej este acum un obiectiv ce intră în linie dreaptă, obiectiv pe care îl merită Dejul şi toți specialiştii din acest oraş”, conform conducerii SCR.

Chimcomplex, cheia tranzacțiilor

Ștefan Vuza, cel care controlează SCR, s-a clasat pe locul 14 în Topul Forbes România, cu o avere de 570 de milioane de lei. Din grupul său mai fac parte 19 societăți, printre care Uzuc Ploiești, Sinterom Cluj sau A6 Impex Dej.

Chimcomplex se vrea integrată în CRC, alături de Oltchim Râmnicu Vâlcea, ale cărui active urmează să fie scoase la vânzare pe pachete de către stat. Chimcomplex vizează investiții de 55 de milioane de euro în perioada 2016-2020.

Acţionarii Chimcomplex au aprobat participarea la procesul de achiziţionare a activelor Oltchim Râmnicu Vâlcea sau a părţilor sociale ale Oltchim SPV şi împrumuturi de 95 de milioane de euro pentru completarea fondurilor necesare. Finanţarea achiziţiei ar urma să se facă din fonduri proprii, majorarea capitalului social al Chimcomplex, credite de la instituţii bancare şi nebancare.

Investițiile obligatorii au îngreunat vânzarea

Preţul de vânzare a platformei Someș ajungea în primăvara anului trecut la 1 milion de euro de la 8 milioane iniţial. „Au fost investitori din Kuweit, Libia, Turcia, România. Problema este că investiţia nu este doar cea iniţială, ci trebuie onorate obligaţiile de mediu, iar în cazul reluării producţiei de hârtie, retehnologizarea fabricii”, au declarat, pentru ZIUA de CLUJ, surse apropiate negocierilor.

Cu o capacitate anuală de 70.000 t celuloză şi 50.000 t hârtie, societatea are ca obiect de activitate producția celulozei şi a hârtiei. Producţia de celuloză a fost sistată în 2008, iar cea de hârtie, în 2010. Activele sale au ajuns apoi în conservare, lichidator juridic fiind CITR Group. Suprafața totală de teren este de 60 ha, o treime acoperită de construcţii industriale. 

Conform raportului întocmit de lichidator, o linie nouă de celuloză albită este o necesitate în România: "Există o piață și clienți tradiționali, câștigați de Someș SA în cei 40 de ani de activitate. Printre cele mai importante avantaje menţionăm: locaţie strategică din punct de vedere logistic, suprafaţă mare, cu posibilitate de extindere, multiple clădiri funcţionale ce pot fi ușor reconfigurate”.

Anul 2008 a fost marcat de decizia de închidere a liniei de fabricare a celulozei. Criza internaţională a afectat toate sectoarele industriale din România, inclusiv cel de celuloză. Marii producători și-au închis liniile de fabricaţie a celulozei, combinatul din Dej fiind ultimul unde s-a luat această decizie. În 2010 a fost oprită și mașina de hârtie, aflată acum în conservare.  

În perioada 2004-2010 au fost efectuate investiții de 21 de milioane de euro în proiecte de modernizare pe linie de mediu, reducerea consumurilor energetice, îmbunătățirea fluxurilor tehnologice. Producătorul a intrat în insolvenţă în 2013, Tribunalul Cluj aprobând solicitarea firmei pentru deschiderea procedurii, iar apoi instanţa a decis intrarea sa în faliment. 

Comenteaza