Contracte colective de muncă pentru firmele cu peste 21 de angajaţi

Contracte colective de muncă pentru firmele cu peste 21 de angajaţi
Înregistrarea contractelor colective de muncă de către angajatorii clujeni se efectuează la Compartimentul Legislaţie Contencios al Inspectoratului Teriotiral de Muncă Cluj, conform unui anunţ al insituţiei.
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ
Reprezentanţi ITM precizează că negocierea contractului cpolectiv de muncă la nivel de unitate este obligatorie la fimrle care au peste 21 de angajaţi.

„Contractul colectiv va cuprinde cel puţin clauze referitoare la salarii, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncă. În vederea înregistrării la ITM Cluj angajatorii vor depune la registratura ITM Cluj cererea de înregistrare a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sau/ şi cererea de inregistrare a actului adiţional, contractul colectiv de muncă şi/sau actul adiţional în trei exemplare semnate de părţi şi ştampilate pe fiecare pagină împreună cu hotărârea de reprezentativitate a sindicatului sau procesul verbal de desemnare a reprezentanţilor salariaţilor”, au precizat reprezentanţii ITM Cluj.

În cazul unor conflicet de interese, părţile pot solicita sprijin pentru conciliere, respectiv arbitraj din partea ITM Cluj.

Reprezentanţii instituţiei specifică faptul că negocierile pentru contraczul colectiv d emuncă nu pot viza clauze cu privire la drepturi, c răro cuantum şi acordare sunt prevăzute de lege.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza