Creşte comerţul pe internet la Cluj

Creşte comerţul pe internet la Cluj
În primele şase luni ale anului, la Cluj-Napoca au fost livrate cu 25% mai multe colete față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit statisticilor DPD România.

Cele mai multe colete livrate în Cluj au fost pentru produse de înfrumuseţare, modă, decoraţiuni, informatică şi electronică, comercializate de magazinele online și livrate cu precădere de Paște. Clujul a generat 5% din totalul volumului de colete expediate de curier în România. 
 
Din totalul coletelor care au plecat din Cluj-Napoca către alte destinații, 20% au avut destinații internaționale, cu precădere Germania, Marea Britanie, Italia. „Piața clujeană este una extrem de dinamică și variată, înregistrând o tendință constantă de creștere a volumului de livrări”, afirmă Alin Gherman, director comercial al DPD România.

10% dintre clujeni și-au ridicat sau au plasat colete la centrele companiei, fără interacțiune directă cu un curier.  DPD România este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de coletărie și curierat expres, fiind parte a DPDgroup, lider european în curieratul rutier.

Filiala are 600 de angajați și francizori şi livrează anual 4,8 milioane de colete. DPDgroup este rețeaua de livrare colete a companiei GeoPost, cu vânzări de 4,9 miliarde de euro în 2014, deținută de grupul francez La Poste. 

Comenteaza