Creștere spectaculoasă a numărului de anunţuri de angajare la Cluj. Care sunt cele mai căutate și bine plătite joburi

Creștere spectaculoasă a numărului de anunţuri de angajare la Cluj. Care sunt cele mai căutate și bine plătite joburi
| Foto: trend-jobs.ro

După Bucureşti-Ilfov, în topul judeţelor cu cele mai multe anunţuri de angajare postate de companii au fost Cluj, Braşov şi Constanţa. Clujul a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de anunţuri de angajare postate de la an la an, de 77%.

Angajatorii din zona Bucureşti – Ilfov au pus la bătaie mai mult de 21.190 de anunţuri de angajare în luna iulie 2021, în creştere cu circa 78% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 12% faţă de luna iunie din 2020, conform datelor de pe platforma OLX, relatează ZF.ro.

După Bucureşti-Ilfov, în topul judeţelor cu cele mai multe anunţuri de angajare postate de companii au fost Cluj, cu peste 4.600 de anunţuri postate de angajatori, Braşov, cu circa 4.400 de anunţuri şi Constanţa, cu peste 4.150 de anunţuri de angajare postate pe platforma OLX. Clujul a înregistrat şi el o creştere semnificativă a numărului de anunţuri de angajare postate de la an la an, de 77%.

În ceea ce priveşte cele mai mari creşteri ale numărului de anunţuri postate de angajatori de la an la an, în fruntea clasamentului a fost Călăraşi, cu o creştere de 212%, urmat de Giurgiu, cu o evoluţie de 180% de la an la an şi de Sibiu, cu o creştere de 143%, de la 1.315 anunţuri în iulie 2020 la 3.193 în luna iulie a acestui an.

Cele mai căutate categorii de angajaţi au fost din categoria de ingineri – meseriaşi – constructori, cu 14.891 de anunţuri postate de companii în luna iulie 2021, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi lună din anul 2020 şi în scădere cu 3% faţă de luna precedentă din 2021, cei din categoria de lucrători în producţie – depozit-logistică, cu 14.144 de anunţuri, în creştere cu 264% faţă de aceeaşi lună din anul iulie 2020, precum şi cei din categoria de şoferi – servicii auto – curierat, cu un plus de 95% faţă de iulie 2020.

Mihail Dimitrov, business manager în cadrul OLX Locuri de muncă, declara anterior pentru ZF că cererea pentru anga­jaţii din categoriile de lucrători producţie - depozit – logistică, şoferi-servicii auto-curierat şi ingineri – meseriaşi – constructori a crescut semnificativ de anul trecut.

După cum spunea el, principalele motive ale creşterii au fost faptul că aceste sectoare au avut mai multe posturi disponibile faţă de perioada de dinainte de pandemia de COVID-19, comerţul electronic şi livrările au dus la creşterea sectorului de şoferi – servicii auto – curierat, creşterile din sectorul de imobiliare au dus la evoluţia cererii pentru joburile în construcţii, iar recuperarea afacerilor după perioadele de lockdown şi creşterea activităţii de recrutare de după au fost motoarele sectorului de logistică – producţie.

De asemenea, pe poziţia a patra în clasamentul celor mai dorite categorii de angajaţi este cea a personalului hotelier – restaurant, cu aproape 9.000 de anunţuri postate de angajatori în luna iulie a acestui an. Unu din zece angajaţi din turism a plecat din industria de HoReCa în 2020, astfel că piaţa turistică locală a numărat anul trecut doar 165.000 de angajaţi, conform calculelor ZF realizate pe baza datelor de la Registrul Comerţului. Astfel, angajatorii din HoReCa au început să se confrunte cu lipsa de personal calificat odată cu repornirea activităţii după încetarea restricţiilor impuse de autorităţi din cauza pandemiei de COVID-19.

În luna iulie, candidaţii români au aplicat cel mai mult pentru joburi în sectorul de pază şi protecţie, cu 10,5 candidaţi pentru o poziţie, la aproape acelaşi nivel cu cel din luna precedentă, pentru locuri de muncă în străinătate (10,1 candidaţi pe post) şi internship - muncă temporară – sezonieră, cu o medie de 7,9 candidaţi care aplică pentru o poziţie, date asemănătoare cu cele din luna precedentă, conform datelor de pe platforma OLX. 

Ofertele de muncă pentru bone – menajere au revenit pe primul loc în clasamentul celor care se ocupă cel mai repede în luna iulie, după ce în luna precedentă această poziţie fusese ocupată de locurile de muncă din străinătate.

Astfel, un post din categoria bone-menajere a fost ocupat în circa 13 zile în luna iulie, iar podiumul clasamentelor ofertelor de muncă ce s-au ocupat cel mai repede a fost completat de joburile din categoria alte locuri de muncă – cu o medie de 17 zile şi de cele din agricultură – zootehnie, cu o medie de ocupare de 19 zile.

Munca în străinătate a rămas în fruntea clasamentului celor mai bine plătite categorii de joburi, cu o medie a salariului net oferit de peste 1.800 de euro în luna iulie 2021, categorie urmată de cea de şoferi-servicii auto-curierat, cu 1.045 de euro net şi cea de agenţi – consultanţi în vânzări, cu un salariu net oferit de circa 755 de euro în iulie 2021.

Comenteaza