Video Cum a trecut Clujul de la "urbanismul de parcelă" la "haosul urbanistic"

Planificarea urbanistică este modul în care pot fi evitate derapajele din proiecte imobiliare de proastă calitate care până la urmă s-au propagat în localități precum Florești sau Cluj-Napoca, susțin arhitecții clujeni Eugen Pănescu (Planwerk) și Șerban Țigănaș (Uniunea Națională a Arhitecților). Aceștia au fost invitați la o dezbatere din seria Urban Talks, la care a participat și Anca Ginavar, reprezentant al Ministerului Lucrărilor Publice.

“Planificarea urbanistică este cu totul indispensabilă, ea stă la baza modului în care trăim în oraș. În România planificarea în ultimele decade este un eșec, fiind respinsă de către o mare parte a societății. Felul în care au ajuns localitățile din jurul nostru reprezintă un efect al planificării, în condițiile în care în anumite vremuri opinia cetățenilor despre ceea ce trebuie să se întâmple în orașe și sate era un delict.

Acum planificarea este considerată drept un inamic. Ultimii 40 de ani nu au mai generat calitate urbană în România; libertatea a produs o societate fără design și cultură urbană, bazată doar pe nevoi individuale și dorințe primitive. S-a consumat teren, s-au ridicat construcții, s-au mutat familii între sat și oraș, dar calitate urbană nu există. Se pun în prim-plan doar dorințele de bază. S-a propagat ideea că de cartiere nu poți să te atingi, când de fapt trebuie să fie exact pe dos.

Nu putem exclude legătura cu politicul, de aici și îndemnul “Fă politică urbană sau politica te face pe tine!”. Un primar slab nu este o scuză pentru felul în care au ajuns unele orașe; nu poți să dai vina pe edil, dar nici ca acesta să își aroge toate laudele. Vedem câtă calitate urbană au cartierele, scorul este mai bun în zonele istorice și în cartierele de blocuri socialiste, ca în cazul Timișoarei. Ceea ce s-a produs după Revoluție are cele mai mici scoruri de calitate, au apărut cartiere de oameni avuți care nu s-au mai îngrijit de ceea ce este în oraș.

Participarea debutează din nemulțumire și fără institituții deoarece nu se face consultarea de la început a celor care vor folosi zona, așa s-a ajuns la proteste, ca la  Florești. Din păcate, totul se rezumă la interesul individual. Participarea este dialog care trebuie să fie eficient, iar comunicarea bilaterală să fie o prioritate. Totdeauna interesele conflictuale trebuie mediate înainte de proiect. Regenerarea urbană nu este doar infrastructură, clădiri și străzi, ci cooperarea socială care să aibă un cadru structurat în care prioritățile diverse să fie puse într-un plan bun.

Planificarea se face între instituții și businessul privat, statul fiind aici cel mai interesat și nu privatul. Sistemele colective trebuie apărate: cum se face transportul public, cum se instalează rețelele edilitare, accesul la locuire. Toate aceste teme devin abandonate pentru că interesul comun nu este suma celor individuale. Nu ne cunoaștem orașele, iar mediul universitar lipsește din această discuție, în schimb este foarte activ pe piața privată, ca orice firmă. Interesul public să fie promovat, să nu mai auzim arhitecți șefi care spun că nu se poate face nimic pentru că nu există lege”, a spus Eugen Pănescu.

Protestele de la Cluj care au generat dezbateri

“Bune practici avem și în România, dar nu ca în Vestul Europei, pentru că noi am trecut prin alte șocuri. Exemple precum Barcelona sau Viena sunt greu de atins chiar și în occident. Totuși, sunt orașe din țara noastre care au înțeles că lucrurile nu pot fi lăsate să se întâmple de la sine. Sibiul a ieșit din decădere cu ajutor din afară, dar constant și dedicat, cu un sistem bun de management. La fel, Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea sau Miercurea Ciuc sunt orașe care au putut să arate ceva, să facă treabă mai bună.

La Timișoara existau consiliile de cartier, cu contact foarte bun, însă de câțiva ani au fost cam lăsate deoparte. La Cluj merită evidențiată partea de Walkable City, acum în desfășurare; se fac dezbateri transparente pe teme vitale ale orașului, dar ele nu au venit de la sine, ci la presiunea societății civile. La Miercurea Ciuc zone cheie din oraș au fost vizate de planificarea locală și au rămas așa, iar la Oradea este vizibilă regenerarea urbană”.

"Nu putem doar să facem trotuare și coșuri de gunoi"

“Fără transformarea etică a orașului nu se poate vorbi despre regenerare urbană. Această temă este în evoluție în România, în multe orașe europene s-a produs, dar și cu contraefecte. La noi trebuie identificate zonele cu nevoi, deoarece regenerarea nu se face prin impunere. Reparând infrastructura publică nu regenerezi zona, este o iluzie, pentru că sunt rezidenți care o folosesc, proprietari, lucrători, iar rolul lor este diminuat fără consultare.

Nu se poate face modernizare fără luarea în considerare a partenerilor de dialog, deoarece taberele pornesc de pe poziții antagonice. Nu putem doar să reparăm trotuarele, să punem coșuri de gunoi, totul  trebuie să producă efect social, economic, nu numai fizic. Sunt relocări de populație, creșteri de prețuri la Cluj care îi rănesc de fapt pe cei pe care se presupune că vrei să îi ajuți. De aceea este nevoie de bugete dedicate, iar posibilitatea de a schimba regulile de urbanism să fie la îndemână”.

Urbanismul de parcelă, pus să mai aștepte

“Instrumente există și la noi, unele planuri urbanistice generale dau posibilitatea de negociere în cazul dezvoltării. Urbanitatea se bazează nu numai pe beneficii, ci și pe drepturi și obligații, pe interesul comun. Parcelarea terenului nu e neapărat un interes public, ci unul privat care, dacă nu se încadrează în direcția spre care merge orașul, nu este de dorit. Având instrumente de planificare proiecte de acest gen se pot face în etape, iar dezvoltarea acestor “bucăți” de oraș poate aștepta. Excepțiile sunt investițiile de interes public, exproprieri, investiții, unele mai în forță, dar și acestea trebuie echilibrate. Nu se poate face urbanitate după bunul plac al fiecăruia”, a menționat reprezentantul Planwerk.

Propunere de la Cluj: plata membrilor din comisiile de urbanism

“Planificarea teritorială nu a fost la fel de importantă înainte, acum este în creștere. În comunism era o altfel de planificare, acum merge spre altceva, însă nu se prea explică și către ce. Nu este sănătos ca societatea să fie doar simplă spectatoare la așa ceva, așteptând un mandat întreg ca politicienii să fie la un moment dat schimbați dacă nu își fac treaba. Planificarea planificării trebuie să aibă modele de monitorizare și de feedback, iar aici rolul arhitectului șef și al comisiilor de urbanism sunt vitale, pentru că acestea sunt influențate, manipulate, în loc să îl ajute pe acesta, iar membrii comisiilor nu sunt remunerați, lucru care iar nu este normal. Există exemple de bune practici în România, dar mai degrabă excepții”.

“Normalitatea din Scandinavia nu poate fi cea din România. Dacă acceptăm că haosul urbanistic este ceva generalizat, în genul Covid-19, că se ia de la unii la alții, atunci ne întrebăm care este vaccinul. Pentru a preveni, a repara sau a stopa este necesar să existe cultura planificării urbane, dincolo de persoanele dintr-un anumit birou care trebuie să decidă. Altfel, prin prezența intereselor financiare, imobiliare, dacă nu e un joc corect, lucrurile devin dificile. Toate planurile urbanistice sunt realizate de alții pentru că instituția statului s-a retras. Nu se poate face planificare fără consum de energie și costuri, resurse care trebuie asigurate din bugetele locale. Și sunt multe mecanisme europene care furnizează resurse”.

Cine face medierea: primăria sau imobiliarii?

“Viziunea poate fi apanajul unei persoane de înaltă ținută care în România poate fi arhitectul șef, dar e nevoie și de un creuzet, un laborator. Celor mai bine cotate universități de arhitectură din lume, precum Harvard sau Capetown, li s-a dat o motivație: ele se ocupă de problemele reale ale omenirii. Este o falie, la noi, între ce se gândește, ce se spune și ceea ce de fapt se aplică. Trebuie un echilibru cu politicul, iar buna intenție și profesionalismul trebuie să primeze în această colaborare.

“Locuirea este un drept fundamental, face parte din condiția umană, deci ea trebuie rezolvată. De multe ori se blochează planuri zonale dearece unii încearcă să obțină avantaje, de aceea medierea în aceste proiecte trebuie făcută inteligent, abil și echilibrat. În Cluj medierea nu se face de administratorul public, ci este lăsată pe seama celui care o propune, iar de fapt ar trebui să o facă instituția primăriei. Nu se poate ca edilul sau arhitectul șef să spună doar da sau nu, ci să să explici de ce, să arăți care sunt beneficiile, pentru că există nu numai victime colaterale, ci mai ales profitori colaterali”.

Principalele teme abordate în dezbatere au fost importanța planificării spațiale, cadastrarea zonelor metropolitane, elaborarea Codului Urbanismului, urgentarea planurilor urbanistice generale, creșterea atractivității profesiei de urbanist.