Video Cum se lucrează iarna pe tronsonul-lipsă din A10

Cum se lucrează iarna pe tronsonul-lipsă din A10
Al doilea lot al șoselei de mare viteză dintre Cluj și Alba este cel mai întârziat | Foto: CNAIR

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prezentat imagini de la lucrările care se desfășoară la ultimul tronson rămas de finalizat din Autostrada Sebeș – Turda (A10).

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

 

Filmul realizat de CNAIR surprinde montarea de grinzi metalice la pasajul de peste magistrala de cale ferată 300, din localitatea Teiuș, aflată la kilometrul 26+253. Directorul instituției, Mariana Ioniță, a declarat că A10 va fi funcțională integral anul viitor, prin deschiderea lotului 2, dintre Alba Iulia și Aiud.

Lotul 1, de 110 milioane de euro, s-a deschis traficului, însă cu o restricție de viteză, la 100 km/h. "Pe lotul 2, dintre Alba Iulia și Aiud, nu stau lucrurile cum aș fi dorit, adică să fie dat în trafic în același timp cu lotul 1, pentru a avea continuitate pe A10. Până la sfârșitul lunii mai din 2021 vrem să beneficiem în integralitate de acești 42 km din A10”, a spus ministrul transporturilor, Lucian Bode. 

Lotul 1, între bretelele scurte ale nodului Sebeș și nodul Alba Iulia Nord, a fost deschis. Lotul 2, care va permite rularea doar pe șosele de mare viteză de la Cluj la Sibiu, va fi gata doar anul viitor. A10 va avea 70 km, fiind împărţită în patru loturi.

Primul se întinde pe 17 km, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia, iar lotul doi are 24 km, de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud. Pe lotul 1 antreprenor general este Impresa Pizzarotti (Italia), iar pe lotul 2, Aktor (Grecia). Loturile 3 şi 4 au fost deschise circulaţiei în 2018.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza