Emerson îşi mută o întreagă secţie din Cluj

Emerson îşi mută o întreagă secţie din Cluj
Grupul american Emerson, unul dintre cei mai importanţi investitori străini stabiliţi la Cluj în ultimii ani, îşi mută o întreagă divizie de aici. Prin aceasta mişcare a companiei, orasul pierde 100 de locuri de muncă.

Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, Emerson îşi va reloca una din secţiile de echipamente de automatizări în judeţul vecin, Bihor.

În cursul acestei zile a avut loc o şedinţă cu angajaţii, în cadrul căreia conducerea i-a informat despre mutarea acestei diviziei şi le-a oferit celor aproximativ 100 de salariaţi afectaţi de decizia companiei posibilitatea să se relocheze la Oradea, oferindu-le şi sprijin în acest sens. Celor care aleg să rămână în Cluj-Napoca li se va propune să se transfere la altă divizie a companiei sau li se vor da salarii compensatorii. 

Contactat, prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, a afirmat că ştia de situaţie, dar că gigantul american are de gând ca în continuare să îşi desfăşoare producţia la Cluj. 

"Am primit o informare că vor relocarea a 100 de locuri de muncă spre Bihor; ei relocă practic o activitate, cea de automatizari. Angajaţii care doresc vor fi transferaţi la Bihor, iar cei care nu pleacă, pot rămâne să aplice pentru activităţile care se vor dezvolta la Cluj. Au o structură de productie pe care o recalibrează. Mută echipamentele de automatizări la Bihor, urmând să dezvolte altceva la Cluj. Eu am fost la ei acum trei săptămâni şi sunt foarte multumiţi de afacerile pe care le fac la Cluj", a declarat Vuşcan, pentru ZIUA de CLUJ.

Emerson este unul din principalii angajatori de pe plan local, numărând peste 2.000 de salariaţi. Până în 2016, se estima ca numărul acestora să crească la 3.400. Compania îşi desfăşoară activitatea în parcul industrial Tetarom II.

Vezi aici reacţia Emerson.

Comenteaza