Emerson vine cu 15 milioane de euro în parcul industrial din Muncii

Emerson vine cu 15 milioane de euro în parcul industrial din Muncii
Grupul american a început lucrul la proiectul pentru următoarea etapă din dezvoltarea campusului: o clădire mixtă, cu hale şi birouri, unde vor munci 1.000 de oameni.

Ocupantul parcului industrial Tetarom II are planuri de şantier pentru lunile următoare: noul proiect va fi unul cu funcţiuni combinate şi prevede o hală de 18.000 mp (echivalentul celor trei unităţi de producţie deja funcţionale) şi o componentă de birouri, cu o capacitate de aproape 900 de oameni, potrivit datelor oferite, pentru ZIUA de CLUJ, de conducerea societăţii.

Deocamdată, Emerson a obţinut certificatul de urbanism, de informare, din partea Primăriei Cluj-Napoca, pentru construirea halei de producţie şi a clădirii de birouri din Tetarom II. Investiţia a fost aprobată în cadrul companiei, iar planurile Emerson prevăd începerea lucrărilor în acest an. "Am început proiectarea şi aşteptăm să vedem când obţinem autorizaţia de construire şi, în funcţie de asta, când începem lucrările şi cât putem face înainte de sezonul rece. În principiu, o astfel de clădire se poate realiza într-un an de la obţinerea autorizaţiei de construire", a precizat Călin Banciu, director general al Emerson România. În aceste condiţii, noul imobil ar putea fi finalizat înainte de finalul anului viitor.

"Pentru a putea susţine creşterea de personal estimată cam acesta este şi termenul la care vom avea nevoie de noul imobil. La sfârşitul anului viitor va fi nevoie de o clădire suplimentară", a completat Banciu. În acest moment, campusul Emerson a ajuns la 1.400 de angajaţi, iar estimarea pentru final de an este atingerea pragului de 1.500. La un cost calculat la 700 euro/mp, investiţia necesară pentru realizarea noului imobil se va ridica la cel puţin 15 milioane de euro. "Una dintre unităţile de business care funcţionează deja la Cluj, dar într-un spaţiu temporar, este una dintre cele care vor opera în noua clădire. În plus, sunt şi alte divizii din cadrul grupului care au decis să aibă activitate la Cluj", a explicat oficialul Emerson.

Anul trecut constructorii au finalizat lucrările pentru o nouă clădire de birouri în cadrul campusului din parcul industrial. Imobilul-centru de servicii, realizat cu 6 milioane de euro, are spaţii pentru 600-800 de angajaţi, în special ingineri şi economişti. În cele trei hale funcţionale operează şase unităţi de business (divizii) din cadrul grupului american, iar principalele pieţe pentru care se produce la Cluj se află în Europa de Vest. La cinci ani de la inaugurare, campusul din Bd. Muncii a ajuns în 2012 la jumătate din planurile de machetă.

Concernul american şi-a inaugurat în aprilie 2008 campusul din Tetarom II, când conducerea grupului anunţa că la finalizare grupul va avea peste 2.000 de angajaţi la Cluj, iar investiţiile realizate aici vor depăşi 125 de milioane de euro. Emerson România, societate specializată în activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică, a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 205 de milioane de lei şi un profit de 28,3 milioane, cu 698 de salariaţi, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.
Cele mai mari investiţii anunţate în parcurile industriale Tetarom se desfăşoară la Jucu. Aici, grupul Bosch construieşte un nou centru de producţie pentru fabricarea şi dezvoltarea de unităţi electronice de comandă destinate industriei auto. Într-o primă etapă, cea care se va încheia la sfârşitul anului 2013, sunt prevăzute investiţii de 77 de milioane de euro. Clădirile construite vor acoperi o suprafaţă de 38.000 mp, iar producţia ar trebui să înceapă la mijlocul anului 2013.

Până la finalul anului următor, în Cluj-Napoca vor fi angajate 340 de persoane atât în producţie, cât şi în domeniul dezvoltării. De asemenea, grupul italian De'Longhi, cel care a preluat activele Nokia din parcul de la Jucu, a început amenajarea halei care se transformă în unitate de producţie de aparate electrocasnice şi electronice. Ţinta de angajări este de 600-1.000 de oameni, la capacitate maximă de producţie, iar investiţia în dotările cu echipament ale halelor, de 30 de milioane de euro.

 

Comenteaza