Eurodeputat român: Salariile ar putea crește cu 25%. Azi a fost votul final în Parlament

Eurodeputat român: Salariile ar putea crește cu 25%. Azi a fost votul final în Parlament

„Ne-am putea aştepta la creşteri salariale de 20-25%”, spune eurodeputatul român Eugen Tomac, după ce Parlamentul European a votat Directiva privind salariile minime adecvate: „Sper ca statul român dea şansa cetăţenilor săi de a avea o viaţă decentă”.
 

„Directiva privind salariile minime adecvate devine, în sfârşit, realitate! Astăzi, am acordat, în plenul Parlamentului European, votul final prin care vom crea un cadru legal european care va garanta că salariile cetăţenilor noştri sunt adaptate la realitate. În decurs de numai un an, în România, carnea s-a scumpit cu 20%, pâinea s-a scumpit cu 25%, uleiul s-a scumpit cu peste 50%, iar de preţurile la energie nici nu îndrăznesc să mai vorbesc. În tot acest timp, salariile cetăţenilor români au rămas la fel, iar eventualele creşteri de care au avut parte nu au putut ţine pasul cu inflaţia şi cu scumpirile”, transmite Eugen Tomac, lider al PMP.

El afirmă că semnalul transmis miercuri de la Bruxelles este „foarte puternic”.

„Este inadmisibil ca cei care muncesc să trăiască în sărăcie, iar autorităţile de la Bucureşti să ridice neputincioase din umeri. Directiva adoptată astăzi stabileşte standarde de decenţă ce vor trebui luate în considerare la stabilirea salariului minim: puterea de cumpărare, costul vieţii sau rata creşterii salariilor. Astfel, ne-am putea aştepta la creşteri salariale de 20-25%. Statele membre au la dispoziţie doi ani să implementeze această directivă, dar sper ca statul român să urgenteze acest proces şi să dea şansa cetăţenilor săi de a avea o viaţă decentă”, încheie Tomac.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza