Europa va interzice pescuitul cu curent electric

Europa va interzice pescuitul cu curent electric

Măsurile includ specificații privind uneltele de pescuit și dimensiunile ochiurilor de plasă, zonele închise și sezoanele închise.

Ambasadorii statelor membre la Uniunea Europeană (UE) au aprobat acordul la care s-a ajuns, la 13 februarie, între reprezentanții președinției și ai Parlamentului European cu privire la un nou set de norme referitoare la conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine.

Acestul privind măsuri tehnice mai simple și mai bune constituie o piatră de hotar pentru punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului, precum și pentru sustenabilitatea mărilor.

Normele vor face mai ușoară viața pescarilor și vor permite statelor membre și sectorului pescuitului să aibă un cuvânt mai greu de spus atunci când se iau decizii privitoare la ceea ce este adecvat pentru diferite bazine maritime și decizii privitoare la caracteristicile locale.

“Regulamentul privind măsurile tehnice va aduce UE cu un pas mai aproape de atingerea obiectivelor și a țintelor stabilite în politica comună reformată în domeniul pescuitului (PCP): reducerea capturilor neintenționate și a capturilor accidentale de specii sensibile. Noile norme vor contribui la reducerea, în măsura posibilului, a capturilor de puieți de pește și la minimizarea impactului activităților de pescuit asupra fundului mării”, a menționat Petre Daea, ministrul agriculturii din România.

În conformitate cu PCP, noile norme stabilesc un cadru pentru regionalizarea măsurilor tehnice. Acest lucru este realizat printr-o abordare de jos în sus prin care statele membre, în strânsă cooperare cu industria de profil la nivelul consiliilor consultative locale, vor avea posibilitatea să prezinte recomandări comune referitoare la aspecte de importanță vitală.

Ulterior, aceste recomandări comune vor fi avute în vedere de CE la adoptarea legislației secundare. Regionalizarea va contribui la îmbunătățirea amprentei de mediu a activităților de pescuit. Grupuri regionale de state membre vor putea să elaboreze, în recomandările lor comune, măsuri suplimentare de atenuare, pentru a reduce impactul pescuitului asupra speciilor și habitatelor sensibile.

Statele membre vor avea la dispoziție și alte instrumente, precum închideri în timp real și restricții privind construirea și utilizarea anumitor unelte de pescuit, pentru a îmbunătăți selectivitatea acestora și protecția mediului în anumite condiții. Este stabilită o listă cu speciile interzise la pescuit.

După 30 iunie 2021, pescuitul cu impulsuri electrice va fi interzis. Totuși, este prevăzută o perioadă de eliminare progresivă, în timpul căreia nu vor mai fi emise licențe noi, pentru a permite industriei să se adapteze la noile condiții. Cercetarea științifică va continua, însă va trebui să se desfășoare în condiții stricte.

Pentru a nu submina inovarea în acest sector, regulamentul prevede obligativitatea elaborării unui viitor raport al CE care să includă avize ale Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime cu privire la impactul uneltelor de pescuit inovatoare asupra ecosistemelor marine, habitatelor sensibile și selectivității.

Comenteaza