Evaluator clujean: “Vor fi cumpărate case mai mari, cu cameră pentru birou”

Evaluator clujean: “Vor fi cumpărate case mai mari, cu cameră pentru birou”

Efectul pandemiei pe piața rezidențială se va transpune în achiziționarea de case cu spațiu dedicat telemuncii, însă o evoluție a prețurilor e greu de anticipat pentru că rezistența la criză în acest sector este mai mare, susține evaluatorul Adrian Crivii.

„Dacă dorim să facem o analiză a pieței imobiliare, ar trebui să mai așteptăm 2-3 luni să vedem cam ce se întâmplă. Piața imobiliară are un conservatorism puternic și abia acum a frânat suficient și așteaptă să vadă ce se întâmplă. Nu vor fi reacții foarte rapide, probabil, nici în sus, nici în jos.

Abia după ce vedem unde se așază economia, care sunt premisele evoluției, putem face analize despre ce înseamnă piața imobiliară. Faptul că se va schimba inclusiv moda de a cumpăra casă de o anumită dimensiune, eventual cu o cameră în plus pentru birou sau casă pe pământ va reprezenta o parte din schimbări sau preferințe”, a punctat fondatorul companiei de evaluare Darian Cluj.

Ce se va întâmpla cu prețurile la finalul crizei este o întrebare care îi preocupă pe dezvoltatori și pe potențialii cumpărători, conform Imopedia.

„Piața imobiliară nu este atât de sensibilă. Să faci un proiect durează câțiva ani, să economisești pentru un avans – la fel. Va fi o reașezare la un anumit nivel care pleacă de la realitățile economice, respectiv veniturile populației, de la cererea solvabilă de pe piața rezidențială. Acolo vor merge și terenurile, și prețurile, fiindcă dezvoltatorii sunt în regulă. Ei pot să construiască mult mai competitiv și pe cerințele în schimbare ale clienților”, a precizat Crivii.

„Așa cum am asistat la criza precedentă, cea din 2008, la faptul că tranzacțiile speculative s-au stins ca urmare a scăderii accentuate a prețurilor, așa cum românii și-au schimbat opinia de a cumpăra imobile din fază de proiect, iată că există o tendință acum.

Se manifesta și înainte de criza medicală: migrarea de la bloc către casă pe pământ. Impactul psihologic determinat de perioada asta de izolare de două luni pentru cei care stăteau la bloc a intensificat această tendință. S-ar putea să vedem mai multe cereri în viitor pentru case pe pământ.

La criza precedentă, în 2008, dezvoltatorii începuseră să construiască unități locative foarte mari. Imediat după apariția crizei, au început să se adapteze și să construiască mult mai mic. Două camere, în loc de 80 mp, le-au făcut la 50 mp”, a arătat Radu Zilișteanu, expert imobiliar.

Comenteaza