Exemple concrete de inovare a comunității, la Cluj Innovation Days: de la Barcelona la comuna Ciugud din Alba

Exemple concrete de inovare a comunității, la Cluj Innovation Days: de la Barcelona la comuna Ciugud din Alba
Dezvoltarea comunităților locale prin inovare și aplicarea conceptului de „teritorii inteligente” („Smart Territories”) vor fi dezbătute prin exemple practice în cadrul panelului organizat de Fundația Cluj Innovation City joi, 31 martie, la forumului regional Cluj Innovation Days.

„Administrația digitală, temă principală de dezbatere la Cluj Innovation Days, reprezintă una dintre liniile directoare ale proiectului nostru de dezvoltare urbană integrată, proiect dezvoltat în premieră în Uniunea Europeană. Prin acest panel, atelier dorim să aducem la Cluj exemple de bune practici ce pot fi implementate cu succes și să le arătăm participanților la forum diversele oportunități pe care le pot valorifica", a declarat Alexandru Tulai, directorul executiv al Fundației Cluj Innovation City.

Soluțiile aplicate cu succes vor fi prezentate de Eduard Martin Lineros, directorul pentru Inovație și Societatea Cunoașterii din cadrul municipalității din Barcelona, Madlen Șerban, directorul Fundației Europene de Training (ETF), Gheorghe Damian, primarul localității Ciugud din județul Alba, iar din perspectiva mediului financiar și investițional Marius Lazăr, directorul regional NV al Eximbank.

Barcelona se situează pe locul 1 la nivel mondial ca oraș inteligent, potrivit cercetării Juniper 2015, și este considerată capitala europeană a inovării. Printre proiectele de succes dezvoltate aici se numără rețeaua transport în comun, serviciul de tele-medicină, sistemul integrat de semnalizare rutieră, trasee de circulație pentru școli, sistemul de irigație controlat digital, guvernare participativă și altele.

Eduard Martin Lineros va prezenta provocările cu care s-a confruntat municipalitatea catalană și soluțiile găsite de spanioli, urmând ca în cadrul atelierului să se identifice modalitatea de aplicare a acestora în regiunea transilvană.

La rândul ei, Madlen Șerban va explica (prin tele-conferință) cum poate contribui Fundația Europeană de Training la dezvoltarea teritoriilor inteligente prin îmbunătățirea potențialului capitalului uman. Agenție a Uniunii Europene, fundația sprijină țările în dezvoltare în demersurile de reformă a educației și a pieței muncii.

Un exemplu de folosire inteligentă a banilor europeni aduce Gheorghe Damian, primarul localității Ciugud din județul Alba. Aici, drumurile agricole sunt asfaltate, există internet wireless gratuit, piste pentru biciclete și iluminat public din energie verde. Primarul va explica cum a reușit modernizarea comunei cu aproximativ 3.200 de locuitori, de ce dificultăți s-a lovit și cum le-a depășit.

Directorul regional NV al Băncii de Export Import a României - EximBank, Marius Lazăr, va prezenta poziționarea băncii ca suporter al inovării în România prin transferul tehnologic în teritoriu, vizând mai ales adopția soluțiilor inovative în comunități.

Atelierul „Inovare în cadrul comunităților - teritorii inteligente", organizat de Fundația Cluj Innovation City, se desfășoară joi, 31 martie, de la ora 14:30, în cadrul panelului de administrație digitală de la Cluj Innovation Days, forum regional anual ajuns la cea de-a patra ediție.

Comenteaza