Fără spital regional la Cluj. Dăncilă: "Nu mai sunt bani"

Fără spital regional la Cluj. Dăncilă: "Nu mai sunt bani"

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marți seara, că nu au mai rămas bani suficienți pentru construirea spitalelor regionale, sumele alocate fiind cheltuite pe documentație.

Premierul României a spus, într-o emisiune la România TV, că a avut o discuție, pe acest subiect, cu comisarul European Corina Crețu.

"Am avut o discuție cu doamna comisar european Corina Crețu, la Guvern, legată de cele trei spitale regionale, pentru mine că premier, pentru Guvernul României era foarte important să avem cele trei spitale. Pentru cele trei spitale a fost alocată suma de 150 milioane euro. Toată documentația a fost 130 milioane de euro. Un spital este evaluat la 460 milioane euro. Trei spitale se duceau la un miliard și ceva de euro. Statul român nu își permite. Atât au costat. Am vorbit cu doamna Corina Crețu că din suma rămasă să facem studii de fezabilitate, documentația și în următoarea proiecție bugetară să accesăm cele 460 milioane de euro", a spus Dăncilă, potrivit ziare.com.

Dăncilă a menționat că se poartă discuții că unele spitale să fie construite în parteneriate.

"Căutăm ca spitalul de la Constanța să îl facem împreună cu Guvernul din Turcia, căutăm că alt spital să îl facem prin parteneriat public-privat. Nu a fost indolența guvernului, nu a fost lipsa noastră de acțiune sau să nu vrem să facem aceste spitale, dar asta e realitatea și este corect că atunci când acuzi pe cineva să ai toate cifrele reale", a mai declarat Dăncilă.

Studiul de fezabilitate, gata în aproximativ o lună

Așa promitea, la jumătatea lunii aprilie 2019, ministrul Sănătății, Sorina Pintea. "Spitalele regionale reprezintă un punct strategic în programul de Guvernare. Chiar dacă există voci care sunt împotrivă şi nu îşi doresc ca România să reuşească, noi vom contrui spitalele regionale, aşa cum am promis. Proiectul care prevede costrucţia spitalului regional Iaşi este cel mai avansat. Imediat după ce vom aproba hotărârea de guvern pentru indicatorii tehnico-economici, vom depune cererea de finanţare la Comisia Europeană. În aproximativ o lună vom avea şi studiul de fezabilitate de la Cluj", a declarat Pintea.

La începutul lunii martie 2019, ministrul Rovana Plumb, a estimat că pentru spitalele regionale un ordin de începere poate fi dat la finele anului viitor, cu toate că pregătirea unui asemenea proiect poate să dureze şi patru ani, deoarece au sprijin de la Banca Europeană de Investiţii.

De asemenea, ministrul Rovana Plumb a precizat că României i-a fost alocată în acest exercițiu financiar suma de 150 de milioane de euro, față de 1,2 miliarde de euro cât ar costă realizarea celor trei spitale regionale.

"150 de milioane de euro, alocați pentru cele trei spitale regionale, acoperă doar documentația tehnică pentru că suma totală necesară pentru a finaliza acestei spitale regionale, conform devizelor estimative propuse de către Banca Europeană de Investiții, este de 1,2 miliarde de euro", a spus Rovana Plumb.

Proiectul spitalului din Cluj, vechi din 2004

Proiectul de construire a unui spital regional de urgenţă a fost lansat în mandatul de preşedinte al CJ Cluj al liberalului Marius Nicoară, începând din 2004, fiind vorba de o unitate care să deservească judeţele din Regiunea de Nord-Vest.

CJ a identificat atunci un teren pentru acest spital în zona Câmpeneşti, aparţinând comunei Apahida, situată în estul municipiului Cluj-Napoca, dar proiectul nu a fost prins la finanţare din partea Guvernului, valoarea fiind estimată la 150 de milioane de euro.

După 2008, când s-a schimbat conducerea CJ, noul preşedinte al instituţiei Alin Tişe (PDL) a schimbat şi amplasamentul spitalului, în comuna Floreşti, situată în vestul municipiului Cluj-Napoca, dar lipsa finanţării guvernamentale a împiedicat şi de această dată începerea construirii SRU.

Comenteaza