Festivalul imobiliar de vară al Clujului

Festivalul imobiliar de vară al Clujului
Marile festivaluri muzicale ale Clujului aduc bani serioşi proprietarilor de locuinţe dispuşi să le dea la închiriat. În cele patru zile de Untold poţi să bagi în buzunar minim 500 de euro dacă îţi închiriezi apartamentul. Sau îl subînchiriezi, după caz.

Unităţile turistice disponibile pe portalul Untold vând pachetul de cazare de patru zile din timpul festivalului (4-7 august) cu 1.200-1.300 de lei locul în camera dublă la hotelurile Belvedere, Sunny Hill, Delaf, Han Fullton - 4*, Pami - 3*, cu 1.563 lei la West City - 4*, cele mai mici tarife fiind de 945 de lei la Transilvania - 3*, respectiv de 360 de lei la Casa de Oaspeţi Raţiu Turda.

Cea mai ieftină cazare, adică 0 lei, este cea sub sloganul „Adoptă un untoldist!”, la persoane din oraş dispuse în a-şi pune la dispoziţie gratis locuinţa celor care vin din alte părţi la Cluj ca să vadă festivalul, prin intermediul portalului Couchsurfing.com. Localnicii sunt îndemnaţi să insereze imagini cu locuinţa, să îşi expună interesele şi hobby-urile şi apoi să "adopte" untoldistul corespunzător. 
 
„Cazare Untold 2016. Apartamente 2-4 persoane, situate exact lângă zona Untold! Preţurile variază între 130 şi 150 euro/noapte! Mai sunt disponibile 10 apartamente!”, specifică un anunţ de pe reţeaua de socializare Facebook. La un tarif mediu zilnic de închiriere de 140 de euro, rezultă că proprietarul acestora face în patru zile un profit de 5.200 de euro.

La secţiunea dedicată închirierilor pe timpul festivalului, pachetele de patru zile în apartamente de 1-2 camere costă 495 de lei de persoană în Hasdeu, 675 de lei pe Baba Novac, 742 de lei pe Pasteur, 1.013 lei pe Melodiei sau 1.678 de lei pe Răsăritului.

„Ne apropiem de 50.000 de abonamente vândute pentru festival. În general, hotelurile şi pensiunile nu prea mai au locuri în perioada festivalului, în schimb se mai găsesc în campingul studenţesc amplasat în livada Palocsay şi în campusul studenţesc Hasdeu”, spune Ioana Racu, PR manager al Untold. 

Profită de ambele festivaluri

Există persoane care îşi oferă locuinţa din Cluj-Napoca la ambele evenimente. „Dau în chirie apartament pe perioada festivalurilor Electric Castle şi Untold, construcţie nouă, la prima închiriere, compus din 2 dormitoare, living, bucătărie şi baie, mobilat şi utilat. În apartament există 3 paturi duble, ideal pentru 6 persoane. Preţul este de 50 euro/noapte/persoană + taxe”, precizează Erika. La un apartament ocupat integral, cea care îl dă în chirie ar obţine 10.800 de lei, adică 2.400 de euro din ambele evenimente. 
 
Un loc de campare la Bonţida este mai ieftin decât în reşedinţa de judeţ. „Ofer locuri de camping, cu o frumoasă privelişte asupra Castelului Electric, cu duşuri la discreţie, WC-uri şi energie electrică + locuri de parcare. Campingul este la o distanţă de 5 minute de castel (30 ron/pers.)”, se precizează în alt anunţ.

În general, localnicii de aici oferă locuri de campare, parcare, camere sau case de închiriat, majoritatea precizând distanţa faţă de castel. În metri sau în minute. Festivalul are loc în perioada 14-17 iunie, pe domeniul castelului Banffy.

Dorm în oraş, petrec la ţară

„Mai sunt doar câteva mii de abonamente disponibile. Estimăm că anul acesta vom avea undeva la 25.000-30.000 de oameni pe zi, deci un total de 100-120.000 pe parcursul festivalului. Acesta a devenit deja mai cunoscut, am mărit mult şi suprafaţa, am mutat scena principală, pentru a facilita accesul celor care vin la festival.

În cele două campinguri, din totalul de 10.000 de locuri, mai avem doar 1.000 de tichete disponibile. Unii dintre festivalieri au optat pentru cazare la localnicii din Bonţida şi în Cluj-Napoca, unde majoritatea hotelurilor şi pensiunilor sunt ocupate în acea perioadă, dar noi asigurăm transportul cu autobuzele din oraş pe toată perioada festivalului”, spune Andi Vanca, director de comunicare la Electric Castle.   

„Pe ambele perioade hotelurile din oraş sunt cam ocupate. Pentru Untold erau deja cam rezervate, acum se termină şi pentru perioada Electric Castle. Cele mai cerute sunt camerele duble şi triple, iar cele mai solicitate pachete, cele de patru zile. Mai puţine sunt cererile de cazare pe o noapte. Nu sunt tarife preferenţiale pentru pachetele turistice din perioadele respective”, specifică vicepreşedintele Asociaţiei Hotelierilor Cluj, Roxana Ghiran, managerul hotelului Napoca.
 

Cazare pe timpul Untold
 
Loc de cort: 90 lei
Cort închiriat: 175 lei
Untold campus: 350 lei
Cort Tipi: 400-440 lei
Confort room: 425 lei
Premium room: 650 lei
Untold hut: 650 lei
Summer lodge: 1.000 lei

Sursa: portalul festivalului

Comenteaza