Firmele de curierat din Cluj, luate la control. Ce au constatat inspectorii ITM

Firmele de curierat din Cluj, luate la control. Ce au constatat inspectorii ITM

Inspectorii ITM Cluj au desfăşurat controale la 29 de firme de curierat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional.

Controalele s-au desfășurat în perioada 7 - 9 octombrie 2021, în cadrul unei campanii naţionale, în vederea identificării şi combaterii muncii nedeclarate la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul  activități de poștă și curierat.

Au fost verificați un număr de  29 de angajatori din judeţul Cluj. Două societăți comerciale au fost sancționate cu amenzi în valoare de 1.800 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului saptămânal  și neeliberarea adeverinței ce atestă vechimea în muncă a angajatului.  

O societate comercială a fost amendată cu 10.000 lei pentru munca nedeclarată (găsirea în activitate a  unei persoane în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului de muncă cu timp parțial).

Cuantumul total al amenzilor a fost în valoare de 11.800 lei.

Motivarea campaniei - Munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, din cauza consecințelor sociale și economice pe care le produce:

-persoana care prestează muncă nedeclarată este lipsită de protecție socială (lipsa drepturilor conferite de un contract de muncă, cum ar fi cele la concediu remunerat și la concediu medical;lipsa dreptului la pensie și la și la indemnizație de șomaj);

-persoana care prestează munca fara forme legale de angajare, nu are siguranța plății muncii prestate, plata facându-se în funcție de bunăvoința angajatorului;

-angajatorul este lipsit de posibilitatea legală de a responsabiliza lucrătorul pentru eventualele prejudicii produse de către acesta;

-fondurile sociale și bugetul de stat sunt păgubite prin sustragerea de la plata impozitelor și a contribuțiilor sociale.

Principalele obiective - Identificare și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii care desfășoară activități de poștă și curierat, a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.

Identificarea angajatorilor care utilizeaza nelegal munca copiilor și a tinerilor.

Determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în Revisal și de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială angajatorul își are sediul social.

Eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.

Comenteaza