Florin Cîțu: Planul european de recuperare economicã trebuie sã fie pus în aplicare rapid și fãrã condiționalitãți inutile

Florin Cîțu: Planul european de recuperare economicã trebuie sã fie pus în aplicare rapid și fãrã condiționalitãți inutile
| Foto: cotidianul.ro

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a susținut la reuniunea ECOFIN, poziția României ca viitorul fond de recuperare sã fie nediscriminatoriu la nivelul UE 27.

”Ne dorim implementarea rapidã și flexibilã a instrumentului european pentru sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj în situații de urgențã (SURE), care sã le permitã statelor membre care au nevoie de finanțare sã utilizeze pe deplin aceastã oportunitate", a precizat ministrul Finanțelor.

Acest  instrument presupune o asistențã financiarã de pânã la 100 mld. euro, sub formã de împrumuturi și se adreseazã tuturor statelor membre. Acestea vor contribui cu garanții de 25% din volumul facilitãții (25 mld. euro), care se vor constitui ca datorie publicã guvernamentalã garantatã și nu vor avea impact pe deficit decât în cazul în care sunt executate. În cazul României, garanțiile ar urma sã fie de aproximativ 393 mil. euro.

În ceea ce privește un posibil fond de recuperare economicã la nivelul UE, ministrul Finanțelor a precizat: "Considerãm oportun ca fondul de recuperare sã fie complementar cu propunerea pe noul Cadru Financiar Multianual, care ar trebui sã includã mai multe flexibilitãți și o anvelopã financiarã mãritã. Criteriile de alocare ar trebui sã se bazeze pe principiul coeziunii".

Ministrul Finanțelor a transmis omologilor din UE cã România se așteaptã la o abordare unitarã în ceea ce privește instrumentele care se adreseazã atât statelor euro, cât și celor non-euro.
"Planul de recuperare economicã trebuie pus în aplicare rapid, fãrã birocrație și condiționalitãți inutile, sã se axeze pe marile prioritãți, pe investiții, pe necesitãțile statelor membre mai puțin dezvoltate. Mai ales pentru acestea, este important sã punem accentul pe granturi".

Ministrul Finanțelor a participat marți, 19 mai, prin videoconferințã, la reuniunea informalã a Consiliului de Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), în care s-au schimbat opinii pe marginea mãsurilor adoptate la nivelul UE în contextul crizei sanitare cauzate de noul coronavirus.

Comenteaza