News alert Focar de pestă porcină descoperit într-o comună din județul Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:45
- Economie
- Ascultă știrea

Administrația locală a comunei Ceanu Mare din județul Cluj atrage atenția asupra faptului că a fost descoperit recent un focar de pestă porcină africană.
Primarul Virgil Păcurar spune că în satul Ciurgău a fost confirmat un focar de Pestă porcină africană (PPA). Focarul a fost confirmat ieri, 18 august 2025, notează turdanews.net.
Boala afectează exclusiv porcinele domestice și mistreții, nefiind transmisibilă la oameni, însă are consecințe economice și sanitare grave pentru crescătorii de animale. În acest context, vă rugăm să respectați cu strictețe toate măsurile de biosecuritate comunicate de medicii veterinari.
Măsuri imediate care trebuie respectate:
- Porcinele trebuie ținute în adăposturi, evitând orice contact cu animale sălbatice;
- Este interzisă mișcarea și comercializarea porcilor din și către gospodării până la ridicarea restricțiilor;
- Orice caz suspect (animal bolnav, mort sau cu semne clinice) trebuie raportat de urgență medicului veterinar.
- Se interzice sacrificarea porcinelor fără anunțarea medicului veterinar.
Hrana și apa animalelor trebuie administrate în condiții igienice, evitând riscul de contaminare.
Primăria Ceanu Mare colaborează strâns cu medicii veterinari autorizați și cu autoritățile competente pentru limitarea răspândirii virusului și protejarea sănătății animalelor din gospodăriile cetățenilor.
„Facem apel la calm și responsabilitate, dar și la respectarea regulilor, pentru ca împreună să reușim izolarea și stingerea acestui focar”, a transmis primarul comunei Ceanu Mare, Virgil Păcurar, mai scrie sursa citată.