Guvernul va veni cu un mix de măsuri pentru energie, combustibil şi alimente. Ministrul Finanțelor: ''Îndemn la calm şi încredere''

Guvernul va veni cu un mix de măsuri pentru energie, combustibil şi alimente. Ministrul Finanțelor: ''Îndemn la calm şi  încredere''

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a anunţat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că Executivul va veni cât de curând cu un mix de măsuri care va primi atât zona de energie, zona de combustibil dar şi zona de alimente sau alte produse şi bunuri. De asemenea, vor fi vizate şi companiile afectate de sacţiunile asupra Federaţiei Ruse. El i-a îndemnat pe cetăţenii României la calm şi la încredere, arătând că panica nu face bine nimănui, nici individului şi nici societăţii şi a dat asigurări că România este o ţară stabilă, din perpectiva securităţii dar şi financiar.

Ministrul Finanţelor a precizat în briefingul de presă că sancţiunile la nivel european se aplică aşa cum au fost decise, iar în privinţa combaterii efectelor, Guvernul va veni cu un mix de măsuri, în perioada următoare.

Câciu a precizat că nu este vorba de efectele generate de aplicarea sancţiunilor ci şi efectele economice asupra companiilor care pof fi afectate de aplicarea sancţiunilor, în lanţ.

Despre reducerea accizei la carburanţi, ministrul a arătat că ”mixul de măsuri cu care Guvernul va veni va privi atât zona de energie, zona de combustibil dar şi zona de alimente sau alte produse şi bunuri care pot fi afectate sau sunt afectate de întreruperi pe lanţul de aprovizionare”. 

”România nu are o problemă din acest punct de vedere, însă mixul de măsuri îl anunţăm la nivel guvernamental, cât de curând. Acesta este Guvernul României, ministrul finanţelor şi Guvernul României apără România şi cetăţenii româniei, referitor la disccuţii politice nu o să comentez”, a mai spus el. 

Întrebat ce mesaj pe dă românilor, ministrul a spus că îi îndeamnă la calm şi la încredere.

”Îndemn cetăţenii României la calm şi la încredere, panica nu face bine nimănui, nici individului şi nici societăţii. România este o ţară stabilă din perspectiva stocurilor, din perspectiva securităţii şi mai ales din perspectivă financiară”. a afirmat Câciu. 

”Săptămânile viitoare, când vine pachetul de măsuri, acest răspuns se va vedea în măsurile guvernamentale”, a mai spus ministru.

Comenteaza