16:25 Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus, la data de 26 august 2025, punerea în mișcare a acțiunii penale și solicitarea arestării preventive pentru o durată de 30 de zile a unui bărbat acuzat de producerea unui grav
16:22 Președintele Senatului spune că România trebuie să rămână un exemplu de toleranță, unitate și responsabilitate.
16:00 Sâmbătă, 30 august 2025, va avea loc manifestarea „Străzi Deschise” în zona centrală.
15:56 Guvernul a aprobat ordonanța prin care cresc tarifele pentru rovinietă și taxele de pod, iar amenzile vor fi majorate.
15:46 Patronul clubului din Gruia a decis să se ocupe activ de situația echipei, după cum anunță președintele Cristi Balaj.
15:25 Pe 30 și 31 august, Parcul Poligonului din Florești găzduiește evenimentul La Sfat – un proiect național de educație financiară și culturală.
15:19 Refacerea infrastructurii exterioare din incinta complexului de Neuropsihiatrie, o investiție importantă a SCJU Cluj, are ca scop îmbunătățirea accesului pacienților la serviciile oferite de secțiile clinicii.
15:17 Consiliul Județean Cluj va supune spre aprobare, în cadrul ședinței ordinare din data de 29 august a.c., proiectul de hotărâre vizând încheierea unui Acord de parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională (A.D.R.) Nord-Vest, în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului.
15:16 Radu Vădan a renunțat la cariera în IT după aproape 15 ani de experiență, din dorința de a simți satisfacția lucrului realizat cu propriile mâini.
14:42 Daniel Buda, europarlamentar și președinte PNL Cluj, a discutat la ZIUA LIVE despre provocările statului social și reforma pensiilor magistraților. România se confruntă cu un stat social supradimensionat, iar modificările legislative trebuie
14:40 Urbaniștii clujeni au avizat favorabil un proiect care prevede construirea a trei noi blocuri, cel mai înalt având 7 etaje. Vestea bună pentru floreșteni este că va fi amenajat și un parking automatizat.
14:27 La aproximativ un an de la începerea lucrărilor, Bazinul de înot din Borhanci se află în grafic.
14:26 Unde pot fi raportate defecțiunile la sistemul de iluminat public în Turda.
14:00 Partidul REPER - Reînnoim Proiectul European al României - își alege liderii și structurile de conducere centrale, în cadrul Adunării Generale a Membrilor. Alegerile sunt organizate sâmbătă, la Cluj-Napoca.
14:00 Brazilianul a văzut direct cartonașul roșu după ce și-a lovit un adversar în debutul reprizei secunde în meciul contra celor de la Oțelul.
13:56 Potrivit edilului Bogdan Pivariu, proiectul are o valoare de peste 55 milioane lei, prin fonduri nermabursabile. Lucrările vor dura aproximativ 2 ani de zile.
13:50 Un livrător străin a fost agresat de un tânăr care l-a insultat și l-a numit „invadator”. Europarlamentarul Daniel Buda a condamnat incidentul și a subliniat că astfel de gesturi nu ar trebui să aibă loc.
13:47 Partea de vest a țării se va afla vineri, 29 august, sub atenționare Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat.
13:13 Președintele clubului din Gruia, Cristi Balaj, a anunțat că înțelegerile cu doi jucători sosiți în actuala perioadă de mercato vor fi reziliate.