10:29 Cele două rivale din Cluj-Napoca au parte de dueluri europene, în turul al doilea preliminar al competiției continentale.
10:01 Miercuri, 29 iulie, de la ora 17:00, viceprimarul Dan Tarceas se întâlnește cu locuitorii din cartierul Iris, pe Bulevardul Muncii 215, la intersecția cu strada Silvaniei.
09:56 Proprietarul unei fabrici de aluminiu din Serbia, care de ani de zile exportă mărfuri în străinătate, Ljubisa Karović, care călătorește frecvent de mult timp, se înfioară la gândul de a călători din nou cu avionul după ce a scăpat cu viață în urma unui incident teribil pe o cursă Ryanair.
09:53 Criza din Orientul Mijlociu și problemele de aprovizionare cu petrol pun presiune pe prețurile carburanților.
09:26 Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de promulgare a legii care permite băuturile alcoolice pe stadioane. Condiția este ca alcoolul de cel mult 5,5% din volum.
08:54 Un bărbat care și-a construit o imagine de binefăcător în Cluj a fost arestat preventiv după ce și-ar fi lovit iubita cu o brutalitate extremă, invocând că nu mai ține minte nimic. Femeia a ajuns la Terapie Intensivă, cu leziuni care, potrivit anchetatorilor, i-au pus viața în pericol.
07:58 Președintele clubului din Gruia a transmis miercuri, 22 iulie, prin intermediul unui comunicat, că și-a înaintat demisia de la conducerea echipei clujene. Reacția patronului Varga nu s-a lăsat așteptată.
07:48 Un bărbat de 27 de ani Tritenii de Jos, județul Cluj, a fost săltat de polițiști și este cercetat pentru infracțiuni de violarea vieții private, șantaj, influențarea declarațiilor și violență în familie.
07:16 Cristiano Bergodi a anunțat miercuri la conferința de presă premergătoare jocului cu norvegienii de la Brann că nu se va mai baza pe serviciile fundașului Andrei Coubiș.
18:20, 22 Iul 2026 Vicecampioana României întâlnește formația norvegiană în turul al doilea preliminar din UEFA Conference League.
17:09, 22 Iul 2026 Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de joi, 23 iulie 2026.
16:54, 22 Iul 2026 Autoritățile din Turda continuă măsurile de sprijin pentru familiile afectate de incendiul puternic izbucnit pe strada Margaretelor.
16:53, 22 Iul 2026 Cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi din lume, iar o nouă analiză a Asociației Americane a Inimii vine cu vești bune pentru iubitorii de cafea.
16:45, 22 Iul 2026 „Vechiul Croco” este un adevărat simbol al boemei clujene de dinainte și de după Revoluție.
16:33, 22 Iul 2026 Președintele clubului din Gruia a transmis, prin intermediul unui comunicat, că a demisionat de la conducerea echipei clujene.
16:10, 22 Iul 2026 Asociația Declic a anunțat că a înregistrat, marți, 21 iulie 2026, o acțiune în contencios administrativ la Curtea de Apel Cluj prin care solicită anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
16:06, 22 Iul 2026 Președintele PSD Sorin Grindeanu a declarat miercuri că va cere oficial desecretizarea discuțiilor avute de liderii partidelor cu președintele Nicușor Dan pentru formarea guvernului.
16:00, 22 Iul 2026 Echipa lui Antonio Folha s-a deplasat la Erevan pentru duelul din turul al doilea preliminar din UEFA Conference League.