Pas înainte pe Autostrada Transilvania! Un constructor român intră să termine un lot de aproape 30 km

Pas înainte pe Autostrada Transilvania! Un constructor român intră să termine un lot de aproape 30 km
| Foto: Facebook/API

A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru construcţia Subsecţiunii Chiribiş - Biharia a Autostrăzii Transilvania. După semnarea contractului, constructorul are la dispoziție 24 de luni să predea șoseaua.

CNAIR a stabilit cine va face Subsecţiunea Chiribiş - Biharia a Autostrăzii Transilvania. Este vorba despre o porțiune de autostradă de 28,55 de km de care se va ocupa Asocierea Precon – Citadina, câștigătoare a licitației pentru finalizarea lucrărilor.

„Asocierea de constructori și proiectanți români PRECON TRANSILVANIA SRL– CITADINA 98 SA a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea secțiunii de autostradă Chiribiș-Biharia (Autostrada Transilvania). Contractul în valoare de 785,21 milioane de lei (fără TVA), finanțat prin Fonduri Europene Nerambursabile va putea fi semnat după perioada legală de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații. De la momentul semnării contractului, Asocierea va avea la dispoziție 24 luni ( din care 6 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni perioada de executie a lucrărilor) pentru finalizarea celor 28,55 de km ai acestei secțiuni de autostradă”, a transmis joi Cristian Pistol, directorul general CNAIR.

Povestea tronsonului este lungă de 20 de ani. Secțiunea, lăsată nefinalizată de americanii de la Bechtel a ajuns în mâna altor constructori de-a lungul anilor, însă CNAIR a reziliat contractele, apoi a anulat două licitații.

Lotul Chiribiș – Biharia se continuă la vest spre vama Borș 2 cu o bucățică de 5 kilometri Biharia – Borș (porțiune deschisă în 2020), iar spre Cluj cu lotul de 26 km Suplacu de Barcău – Chiribiș.

Comenteaza