Informaticienii și cofetarii au cele mai multe șanse la banii Start-up Nation

Informaticienii și cofetarii au cele mai multe șanse la banii Start-up Nation

Patru domenii de activitate acumulează cel mai mare punctaj la programul guvernamental Start-up Nation: IT și producție, industrii creative, servicii și comerț.

Se estimează acordarea fondurilor nerambursabile pentru 10.000 de beneficiari. Obiectul finanțării trebuie să se încadreze în categoriile eligibile: echipamente tehnologice, inclusiv tehnică de calcul tip PC (unitate centrală, monitor, imprimantă, licențe necesare); achiziționarea de spații de lucru, spații de producție; mijloace de transport (autoutilitare, rulote, platforme, autoturisme); achiziționarea de mobilier, aparatură birotică; achiziționarea de echipamente

De asemenea sunt finanțate salariile și chiriile pentru spații de lucru, spații de producție; realizarea unei pagini web pentru prezentarea activității; active necorporale referitoare la brevete de invenție, francize; cursuri de dezvoltare a abilităților antreprenoriale; consultanță pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentului program; software-uri necesare desfășurării activității pentru care se solicită finanțare.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat anunță că plățile acordate în cadrul programului Start-up Nation au fost virate către 1.270 de beneficiari, până la 23 aprilie. La debutul programului, din 2017, în topul oraşelor în care au fost înregistrate cele mai multe planuri de afaceri finanţabile se aflau Bucureşti - 2.926, Cluj - 2.289 şi Timişoara - 885.

Criteriile de departajare au fost locurile de muncă nou create şi cele pentru persoane defavorizate, şomeri şi absolvenţi, achiziţia de echipamente tehnologice noi, activitatea pentru care e solicitată finanţarea. Programul pentru stimularea înfiinţării IMM-urilor ia forma unui ajutor de minimis de cel mult 200.000 de lei, reprezentând 100% din cheltuielile eligibile. Firmele trebuie să fie deschise în 2017 și să angajeze cel puțin o persoană, cu normă întreagă. Pentru ca planul de afaceri să fie acceptat trebuia ca aplicantul să obțină minimum 50 de puncte. 

Domenii de activitate finanțate și punctate

  • IT și producție  (patiserie, IT)                                         40 p.
  • Industrii creative (educație, evenimente, sport)        35 p.
  • Servicii (service auto, restaurant)                                 30 p.
  • Comerț, alte activități (magazin alimentar)                 25 p.
Comenteaza