Kaufland va angaja sute de persoane cu dizabilități. Clujul, în proiectul pilot

Kaufland va angaja sute de persoane cu dizabilități. Clujul, în proiectul pilot

Lanțul de hipermarketuri Kaufland va avea 500 de angajați cu dizabilități până în aprilie 2020, a anunțat conducerea companiei. Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara și București sunt orașele din proiectul pilot.

În etapa-pilot, programul se desfășoară în magazinele din București, Cluj-Napoca, Sibiu și Timișoara, unde vizează pozițiile de casier, lucrător comercial și lucrător comercial în raionul de legume-fructe, asistent etichetare și asistent grill. Odată ajuns la maturitate, va fi extins la nivel național, astfel încât să includă alte orașe, precum și alte departamente din companie.

Programul-pilot împlinește două luni de la implementare și își propune ca până în aprilie 2020 să recruteze și să integreze cu succes în magazinele, depozitele și sediile din toată țara peste 500 de persoane cu dizabilități, în roluri cât mai diverse. În evaluarea demersului, se va ține cont atât de gradul de integrare a persoanelor cu dizabilități, cât și de impactul general al proiectului la nivelul echipei.

„Multe dintre persoanele cu dizabilități din România vor și pot să muncească, dar nu au șansa unui loc de muncă. Kaufland își propune să răspundă la această problemă și alege să vadă în acești oameni abilitățile lor, puterea și curajul de a depăși obstacolele”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director la Kaufland România.

Kaufland a organizat traininguri destinate echipelor din magazinele și departamentele unde proiectul a fost demarat. Acestea au inclus dezbateri și jocuri de rol privind modalități de comunicare și relaționare cu persoane cu diferite tipuri de dizabilități, urmate de evenimente de recrutare propriu-zisă.

Kaufland va face investiții în adaptarea mobilierului și echipamentelor dedicate acestora. Principalii concurenți ai Kaufland din sectorul hipermarketuri în România sunt Auchan, Carrefour, Cora, iar la supermarketuri, Lidl, Profi, Mega Image, Penny Market.     

Proiect de lege la Senat

La Senatul României există un proiect de lege prin care angajatorii vor fi obligați să angajeze persoane cu dizabilități în procent de 4% dacă au peste 50 de angajați. În caz contrar, legea actuală prevede plata lunară a unei sume reprezentând salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat asemenea persoane, semnalează portalul Lege Start. Inițiatorii susțin că, deși guvernul și-a propus ca prin obligativități să crească numărul de persoane cu dizabilități angajate, firmele și instituțiile preferă să plătească taxele aferente, iar numărul angajaților cu dizabilităţi a scăzut. Conform Ministerului Muncii, peste 150.000 de persoane erau pensionate pe caz de invaliditate.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza