Retailerul Kaufland Romania, unul dintre cei mai mari angajatori din Romania, a anuntat joi seara ca preia contributiile aferente angajatorului in salariul brut al angajatului, ca urmare a modificarilor legislative, incepand cu data de 1 ianuarie 2018, astfel incat angajatii vor avea un salariu net mai mare, in medie cu 1,5%.
Kaufland România a anunţat, vineri, că a început o investigaţie şi că va lua măsuri, inclusiv introducerea cursurilor de limba română, în urma apariţiei unui filmuleţ publicat de un bărbat care susţine că a fost refuzat de o vânzătoare la Odorheiu Secuiesc, pentru că nu vorbea limba maghiară.
Francezii de la Carrefour fac un pas în plus faţă de conaţionalii de la Auchan: lasă totul pe mâna clienţilor.
Cel mai mare festival muzical din România a stârnit interesul unor importante grupuri multinaționale.
Toate marile complexe comerciale sunt închise duminică, au program prelungit vineri, iar sâmbătă şi luni se închid mai devreme.
Complexul din cartierul Zorilor va fi funcţional din această săptămână. ZIUA de CLUJ a surprins ultimele pregătiri care se fac pentru darea acestuia în funcţiune.
Jysk este al treilea mare lanţ comercial cu magazine la Cluj care măreşte cuantumul pachetului de beneficii pentru angajaţi, după Lidl şi Kaufland.
Din oraşele Bucureşti, Timişoara şi Cluj provin majoritatea candidaţilor la cel mai mare târg virtual de recrutări din România.
Recomandări: