Se majorează venitul brut la Kaufland, în România: 1.200 de euro

Se majorează venitul brut la Kaufland, în România: 1.200 de euro

Concernul german cu opt magazine și un centru logistic la Cluj va actualiza, din 1 martie, pachetul de beneficii pentru salariații săi locali. Venitul mediu brut al unui angajat va ajunge la 6.100 lei/lună, incluzând sporuri, tichete de masă, vouchere de vacanță și beneficii.

Valoarea voucherelor de vacanță ce vor fi acordate în acest an de Kaufland România este de 1,5 milioane de euro, conform Retail FMCG. Demersurile necesare implementării acestui beneficiu au început din noiembrie 2020. Venitul brut al angajaților va crește ca urmare a acordării voucherelor de vacanță ca beneficiu suplimentar pentru cei peste trei ani vechime și a voucherelor oferite cu diverse ocazii pe parcursul anului. 

,,Decizia de a acorda vouchere de vacanță va avea un impact indirect în economie, unde se vor întoarce cei 1,5 milioane euro pe care îi acordăm astfel angajaților. Actualizăm an de an pachetul de beneficii; astfel am decis să direcționăm o parte din buget spre vacanțe în România. Toate sectoarele sunt strâns legate în echilibrul economiei, înțelegem că și noi avem puterea să mișcăm lucrurile, prin deciziile pe care le luăm zi de zi”, declară Marco Hößl, director general al Kaufland România.

Compania este printre cei mai mari angajatori privați din România, cu 15.000 de angajați și o rețea de 141 de magazine în România. Principalii săi concurenți direcți pe segmentul hipermarketurilor sunt Auchan, Carrefour, Cora. 

Comenteaza