Lacurile din Gheorgheni, invadate de imobiliare FOTO

Lacurile din Gheorgheni, invadate de imobiliare FOTO
Mii de apartamente răsar în preajma salbei de lacuri din cartierul Gheorgheni. Acestea sunt lăsate de izbelişte de către cei care ar trebui să le administreze, iar ceea ce era odată Delta Clujului este acum ameninţată tot mai mult cu dispariţia.


Lacul 1 este parţial amenajat, de fapt numai malul dinspre Iulius Mall, pentru că partea opusă este o mocirlă neiluminată, unde nici măcar coşuri de gunoi nu mai există. Cu toate acestea, lângă căminul studenţesc Economica II a răsărit un bloc cu barieră din ciclul Park Lake, iar în zonă se mai construiesc şi altele, cu intrare dintre strada Sarmizegetusa.

Malul neamenajat este folosit pentru schimburile de roţi sau de ulei ale automobilelor sau ca loc de parcare pentru cine are chef să îşi lase maşina aici. Pescuitul este mai mult nesportiv: pensionarii care vin aici iau acasă toate fâţele pe care le prind, de obicei în peturi de plastic tăiate la vârf. Bune la saramură. În consecinţă, populaţia piscicolă este nesemnificativă.

Image and video hosting by TinyPic

Al doilea lac a secat demult: în locul său au apărut trei mastodonţi imobiliari, cu sute de apartamente. Practic, fundaţia acestora s-a făcut pe malul fostului lac. Cu toate că încă acolo este şantier, noii locatari şi-au întins deja chiloţii în balcoane.

Cetăţenii care voiau să se deplaseze dinspre strada Dunării spre marele complex comercial erau nevoiţi până acum să meargă pe o potecă plină de noroi, dar dezvoltatorii au deschis mai nou drumul de legătură. Se pune problema cât de viabile sunt construcţiile respective, dat fiind faptul că terenul din zona Între Lacuri este unul mlăştinos. De altfel, inclusiv fabrica Fujikura, care nu prea avea ce căuta între blocurile gri, a fost afectată de infiltraţii.
 
Şi lângă lacul 3 este şantier. Doi nouă blocuri sunt pe cale de a fi definitivate pe strada Tulcea şi încă este loc pentru altele. De altfel, pe noile construcţii este afişat un număr de telefon pentru eventualii muşterii. Pescarii în ape tulburi stau şi se minunează, dar situaţia îi depăşeşte.

Image and video hosting by TinyPic

Lacul este colmatat demult, iar administratorii de la Asociaţia Judeţeană a Pescarilor Sportivi sunt evident depăşiti de situaţie, cu toate că acum câţiva ani au introdus, demonstrativ, câţiva peşti în apa cu pricina. De altfel şi lacurile următoare, cele din perimetrul complexului Selgros, au devenit o ghenă în aer liber. 
 
În jurul bazei sportive CUG, acum a familiei Gadola, un perimetru devenit insalubru pentru orice trecător, se construieşte de zor un complex de vile. Pământul excavat a ajuns deja aproape în lac, iar gardurile puse să delimiteze şantierul de apă sunt doar simbolice. Amatorii de pescuit se mai avântă să prindă câte un şalău rătăcit, iar părinţii cu copii sau pensionarii se „relaxează” în părculeţul dintre şantierele de pe cele două maluri în zgomot de excavatoare sau de picamăre.

Image and video hosting by TinyPic

Terenul de antrenament al falimentarului club CFR găzduieşte echipa de fotbal care pluteşte în anonimatul play-out-ului Ligii 1. Băieţii au terminat antrenamentul şi pleacă la masă. „Mulţumim, mulţumim!”. Oricum, nu se ştie cât vor mai avea ocazia să se mai antreneze pe acest stadion, în viteza cu care se derulează investiţiile rezidenţiale în zonă.

Image and video hosting by TinyPic


În spatele Iulius Mall, aproape lipit de complex, este ansamblul Vivacity Residence, iar macaralele lucrează în continuare. De altfel, de pe terasa centrului comercial vezi tot ce se întâmplă în balcoanele blocurilor cu pricina. În 2017 aici va apărea blocul 3, cu 11 etaje. 

 

Image and video hosting by TinyPic

Pe strada Alexandru Vaida Voevod, în perimetrul proaspătului imobil de birouri United Business Center tronează clădirea programată să fie noul sediu al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare, al cărei unici locatari sunt acum paznicul şi un câine.

Image and video hosting by TinyPic

Peste drum, lângă Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a apărut un alt ansamblu de lux. Locatarii deja s-au acomodat cu viaţa de şantier: o groapă imensă ne spune că lucrările nu sunt nici pe departe gata. În schimb, e funcţional Riviera Beauty & Spa. 

Image and video hosting by TinyPic

Comenteaza