Majorarea salariului minim. Data de la care se va aplica măsura

Majorarea salariului minim. Data de la care se va aplica măsura
| Foto: realitatea.net

După discuţia avută cu sindicatele şi patronatele, premierul Viorica Dăncilă a comunicat, miercuri, data probabilă de la care se va majora salariul minim pe economie.

"În niciun caz de la 1 noiembrie. Am discutat cu sindicatele. Vom vedea dacă e oportun de la 1 decembrie sau 1 ianuarie", a răspuns premierul Viorica Dăncilă la întrebarea legată de posibilitatea majorării salariului minim de la 1 noiembrie, aşa cum a propus Comisia de Prognoză.

Dăncilă se arată de acord însă cu salariu diferenţiat, în funcţie de studii: "Nu, nu e discriminatorie se aplică şi în alte state membre", scrie Mediafax.

Cât priveşte posibila îngheţare a salariilor în 2019, aşa cum reieşea dintr-un document transmis de ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici forurilor europene, premierul a declarat: "la începutul şedinţei de guvern voi anunţa. Cu siguranţă nu sunt de acord".

Potrivit documentului prezentat în urmă cu câteva zile de ministrul Muncii, propunerea este de "Creştere a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul de 2080 de lei/lună, începând cu 1 noiembrie 2018".

Totodată, acesta prevede introducerea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat la nivelul de 2350 lei/ lună pentru angajaţii pe posturi pentru care sunt necesare studii superioare.

Acelaşi act nenţionează şi creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul de 2350 lei/lună, pentru angajaţii cu 15 ani vechime.

Comenteaza