Maşinile germane, preferatele clujenilor

Maşinile germane, preferatele clujenilor
Cele mai înmatriculate autoturisme la Cluj sunt pe departe cele de fabricaţie germană. Autohtona Dacia a scăzut în preferinţele clujenilor şi numai Ford şi Renault mai ţin pasul cu brandurile nemţeşti.

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) consemnează că în august în judeţul Cluj au fost operate numai 303 înscrieri de autoturisme noi. Cele la mâna a doua înmatriculate au fost 1.734, iar reînmatriculările second-hand au ajuns la 1.983. Topul înmatriculărilor este dominat cu autoritate de marca Volkswagen (VW), cu 447 de unităţi, aproape dublu faţă de următoarea clasată, Ford, cu 296.
 
Poziţii bune în clasamentul pe Cluj le-au mai avut mărcile germane BMW (167 de unităţi), Audi (160), Opel (135) şi Mercedes (94), top 10 fiind completat de Dacia, Skoda şi Toyota. Între 10 şi 50 de autoturisme înmatriculate provin de la Peugeot, Suzuki, Mazda, Citroen, Seat, Nissan, Hyundai. Rarităţi sunt Lamborghini, Jeep, Lada, Isuzu (câte 1), Chrysler, Dodge, Chevrolet, Lancia, Lexus (câte 2). 
 
La nivel naţional au fost înmatriculate în august 15.531 de vehicule noi, în scădere cu 1,5% faţă de aceeaşi lună din 2016. Cele mai multe solicitări au vizat mărcile Dacia, VW, Skoda, Renault şi Ford, toate cu scăderi între 5 şi 11% în comparaţie cu perioada corespunzătoare a anului precedent. În urcare sunt înmatriculările de remorci, autovehicule de marfă şi motociclete.

1 maşină nouă la 5 vechi

În România, vânzările de autoturisme realizate în primele opt luni au fost susţinute de achiziţiile realizate de persoanele juridice, ponderea lor fiind de 64% (persoane fizice 36%). "Comparativ cu primele opt luni din 2016, au crescut atât ponderea, cât și volumul achizițiilor realizate de către persoane fizice. Vânzările de autoturisme noi au crescut datorită achizițiilor realizate de persoanele fizice, a căror detașare de Programul Rabla este tot mai evidentă", potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule (APIA).
 
La capitolul autoturisme rulate, în primele opt luni au fost înmatriculate 338.000 de unități (mai multe decât în întreg anul 2016), de cinci ori mai multe decât cele noi. Această situație se datorează eliminării de la 1 februarie a timbrului de mediu. Numărul autoturismelor rulate importate cu emisii poluante ridicate (Euro 2 şi 3) a crescut de 2,5 ori. 
 
Topul pe mărci (autoturisme şi autovehicule comerciale) este condus de Dacia, cu 26.269 unități, urmată de Volkswagen - 9.902, Ford - 7.810, Renault - 7.777, Skoda - 7.278. La autoturisme, topul are pe primul loc Dacia, cu 24.002 unități, urmată de Volkswagen - 8.813, Skoda - 7.278, Renault - 6.572, Ford - 5.441, Opel - 4.029. 

Alb şi gri, culorile preferate
 
Cu 9.857 unități vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model, urmat de Dacia Sandero, - 5.366, Dacia Duster - 4.970, Skoda Octavia - 3.051 și Renault Clio - 2.529. Autoturismele cu motoare pe benzină încep să domine piața, cu o pondere de 51% din total.  
 
"Autoturismele “verzi“ (electrice și hibride) au ajuns la o pondere de 1,9% din totalul livrărilor. Chiar dacă volumele sunt încă foarte mici, creșterile sunt importante atât la cele electrice (+174%), cât și cele hibride (+160%) și arată faptul că există un potențial important de creștere a acestei categorii de autoturisme care, stimulată corespunzător va realiza volume importante, contribuind la reducerea poluării generate de traficul auto", conform APIA.

Alb și gri sunt culorile care domină cererea, înregistrând 31%, respectiv 25% din totalul  preferințelor. Urmează albastru - 14,3% și negru - 10,0%. În funcție de țara de provenienţă a autoturismelor, 27,5% sunt autohtone, 22,8% fabricate în Germania, 11,1% în Cehia, 8,3% în Spania şi 7,6% în Turcia. Comparativ cu 2016, livrările de autoturisme din producția autohtonă au crescut cu 14,2%, iar cele provenite din import, cu 14,6%.

Strategie nouă de impozitare

România are nevoie rapid de o strategie eficientă de impozitare a autoturismelor pentru a stimula înnoirea parcului auto după ce eliminarea taxei de timbru în februarie a accelerat creșterea importurilor de mașini rulate, susţin experţii fiscali de la PricewaterhouseCoopers (PwC).

În primele opt luni au fost înmatriculate 337.000 de mașini vechi, cu 110% peste întreaga perioadă a anului trecut.  Vârsta medie a parcului auto naţional va crește anul acesta la 13 ani, întrucât numărul autoturismelor rulate importate cu o vechime mai mare de 10 ani (normele Euro 2 şi 3) s-a dublat faţă de 2016. 

“O variantă pe care au utilizat-o și alte state membre și care poate da rezultate bune în România ar putea fi utilizarea armonizată a unei taxe de primă înmatriculare corelată cu sistemul de impozitare anuală a autoturismelor care să ia în considerare și nivelul de emisii de CO2 şi norme de poluare.  Statul a încercat în ultimii ani să limiteze importurile de mașini vechi, însă căile alese nu au fost cele mai bune.

Introducerea unei taxe de primă înmatriculare este posibilă, însă trebuie formulată inteligent, astfel încât să nu încalce prevederile legislației comunitare. Un instrument cu un potențial foarte ridicat, dar insuficient utilizat, este impozitul auto anual ce trebuie reaşezat pe principii de mediu”, a declarat Daniel Anghel, reprezentant al PwC Europa Centrală și de Est. 
 
Sistemul de impozitare a autoturismelor este compus din două elemente. Taxa de înmatriculare (timbrul de mediu) a fost revizuită până la alinierea la practicile Uniunii Europene, însă din februarie a fost eliminată. România avea unul dintre cele mai scăzute niveluri de taxă din UE pentru autoturisme noi, în timp ce taxa pentru autoturisme second-hand era peste media UE.

Impozitul auto anual - rămas neschimbat în ultimii 10 ani - are nevoie de o revizuire aprofundată, deoarece nu sprijină îndeplinirea obiectivelor de reducere a emisiilor de CO2 și a vârstei medie a flotei auto, fiind bazat numai pe capacitatea cilindrică, susţin experţii. 
 
Top înmatriculări Cluj    
 
VW...................447
Ford.................296
BMW.................167
Audi.................160
Opel................135
Renault............104
Mercedes..........97
Dacia...............94
Skoda..............91
Toyota..............46

Sursa: DRPCIV

Comenteaza