Ministrul clujean al agriculturii: “Programul tomata nu se oprește, ci se extinde. Au fost multe fraude”

Ministrul clujean al agriculturii: “Programul tomata nu se oprește, ci se extinde. Au fost multe fraude”

Adrian Oros, ministrul agriculturii, a anunțat că programul de sprijinire a legumicultorilor care cultivă roșii va continua.

"Țin să aduc câteva clarificări privind programul tomata. Acest program se va extinde și se va îmbunătăți. În urma sugestiilor primite de la legumicultori și asociații, în perioada următoare vor fi organizate consultări pentru fiecare măsură lansată atât din fonduri de la bugetul național, cât și din Planul Național Strategic (PNS) în perioada de tranziție.

Împreună cu legumicultorii se vor stabili legumele ce vor fi incluse în programul privind legumele în spații protejate. De asemenea, în continuare, se va derula sprijinul cuplat vegetal – 4.880 euro/ha în 2021, pentru legume în spații protejate și 1.800 de euro pentru tomate destinate procesării", a declarat Oros.

“Programul a consumat, în patru ani, 172 de milioane de euro, iar efectul nu a mai venit. În patru ani de zile importurile au crescut în fiecare an”, spunea Oros. Programul a înregistrat situații de fraudă, anul trecut într-un singur județ, Olt, existând 417 de dosare fictive. “Acolo unde am fost sesizați și am verificat, ne-am dat seama că programul esra atât de prost gestionat încât putea fi foarte ușor fraudat”.

În 11 ianuarie, Oros anunța că programul va fi oprit, însă în 20 ianuarie a revenit asupra acestuia, conform Agro Intel. În perioada următoare vor avea loc cu legumicultorii pentru a stabili forma în care progamul va fi continuat, în spații protejate, însă acesta nu se va limita strict la roșii. Fondurile de subvenționare vor proveni din bugetul național și din PNS, timp de doi ani.

Programul a fost demarat cu fast în 2017 de către fostul ministru, Petre Daea. Prin acest program se acordă un ajutor de minimis anual de 3.000 de euro pe beneficiar. În 2020, resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis au fost de 39 de milioane de euro.

 

Comenteaza