Foto O casă smart din Cluj, desemnată printre cele mai frumoase din Europa

În casa smart poţi să faci baie în living şi să citeşti o carte privind apusul prin pereţii uriaşi de sticlă

Casele pe care le vezi în filme există şi în România. La Cluj de exemplu, familia Timiş a reuşit cu ajutorul unor arhitecţi să construiască o casă smart, low-tech, demnă de reviste. 12 arhitecţi din Europa au decis că locuinţa merită să fie pe podium, în 2016, la concursul Baumit din Madrid.

Casa are 290 de metri pătraţi, iar majoritatea pereţilor sunt din sticlă. Chiar şi aşa păstrează vara răcoarea şi iarna căldura, datorită modului în care a fost construită. Are iarbă pe acoperiş şi nu lipsesc panourile solare.

„E foarte greu de ajuns pe vârful casei, de obicei, dar la noi este posibil şi aşa ceva pentru că am ales un acoperiş înierbat, un acoperiş plat. Pe timp de iarnă păstrează bine căldura", explică Minodora Timiş, proprietara casei. 

În ce categorie ar putea fi integrată construcţia? 

„Dacă ar fi să o integrăm într-o categorie, e un soi de smart low-tech. Deşi e o antiteză între termeni, descrie foarte bine ce se întâmplă aici”, spune arhitectul Cătălin Trandafir. 

Cât costă, însă, un asemenea imobil? Ei bine, preţul pe metrul pătrat este sub cel al unui apartament din Capitală. 

„Fără să fie un calcul extrem de riguros, costurile au ajuns cu tot, undeva la 900 de euro pe metru pătrat construit”, a declarat Gavrilă Timiş.  

Etichete
Comenteaza