Orange a introdus 5G la Cluj, dar are încasări mai mici în România
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Oct 2020, 15:15
- Economie
- Ascultă știrea
Compania franceză Orange România a înregistrat în al treilea trimestru venituri în scădere față de 2019, dar se bazează pe revenirea pieței IT&C și pe investițiile sale în extinderea rețelelor 4G și 5G în țară.
“Deși traversăm o perioadă de criză, cu multiple incertitudini, în al treilea trimestru al acestui an vedem o ușoară revenire a consumului. Comportamentele digitale nou formate în rândul clienților devin obișnuințe și sunt pe un trend ascendent. Orange Money a atins un nou prag de 1,3 milioane de tranzacții, semn că oamenii se îndreaptă din ce în ce mai mult spre aplicații mobile pentru servicii financiare.
Vedem o continuă creștere, de la începutul pandemiei, pe segmentul de business, în contextul în care companiile au nevoie de soluții diverse de IT&C. Al treilea trimestru a însemnat pentru Orange pași mari făcuți în direcția dezvoltării de produse și servicii din universul digital și 5G”, afirmă Liudmila Climoc, director general al Orange România.
În intervalul iulie-septembrie, compania a realizat afaceri de 273 de milioane de euro, în scădere cu 2,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția este determinată de vânzările moderate înregistrate în contextul crizei coronavirusului, scădere pronunțată mai ales la vânzările de echipamente.
În august, Orange a anunțat acoperire 100% 5G pentru București. În prezent, reţeaua Orange 5G este disponibilă în Bucureşti și în alte 14 orașe, printre care se numără și Cluj-Napoca. În trimestrul III a continuat extinderea reţelei proprii de fibră optică, disponibilă la nivel național în 178 de localități. Principalii săi competitori în România sunt Vodafone, RCS&RDS și Telekom.