E OFICIAL! Primăria Cluj-Napoca vrea să cumpere Palatul Telefoanelor. La ce va fi folosită clădirea

E OFICIAL! Primăria Cluj-Napoca vrea să cumpere Palatul Telefoanelor. La ce va fi folosită clădirea

Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca au aprobat, în unanimitate, ca primăria să își folosească dreptul de preemțiune și să cumpere clădirea Palatului Telefoanelor, scoasă la vânzare de compania Orange pentru suma de 3,2 milioane de euro. Scopul în care va fi folosită această clădire va fi supus unei ample analize din partea municipalității, care va fi pusă ulterior în dezbatere publică. 

Palatul Telefoanelor din Cluj-Napoca a fost oficial clasat ca monument istoric, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial în data de 27 iunie 2025, deși ordinul de clasare a fost emis de Ministerul Culturii încă din 16 septembrie 2020.

„Prin prezentul proiect de hotărâre se supune dezbaterii deliberativului local propunerea de exercitare a dreptului de preempțiune pentru cumpărarea imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Octavian Petrovici nr. 2, denumit «Palatul Telefoanelor»”, se arată în documentul proiectului de hotărâre.

Peste 3 milioane de euro, prețul cerut pentru Palatul Telefoanelor

Prețul cerut de Orange România este de 3.230.000 milioane de euro, însă reperezentanții Primăriei pot negocia suma de achiziție. Clădirea a funcționat inițial pe post de centrală telefonică și a jucat un rol cheie în modernizarea comunicațiilor din Cluj în perioada socialistă.  Ministerul Culturii nu și-a exercitat dreptul de preempțiune pentru cumpărare și a transferat acest drept către primărie. „Achiziția Palatului Telefoanelor ar fi o investiție în patrimoniul cultural al Clujului”, se mai arată în document.

Opera arhitectului Vasile Mitrea

Clădirea a fost realizată după planurile reputatului arhitectul și urbanist Vasile Mitrea în două etape succesive, prima în anul 1969 și a doua prin adăugarea ultimului etaj în anul 1976, și este reprezentativă pentru arhitectura românească a anilor ’60-’70 și pentru curentul brutalist în arhitectura autohtonă. A funcționat la început ca centrală de telefonie, cu spații destinate publicului, cu ghișee și cabine telefonice la parter.

Palatul Telefoanelor este situat într-o poziție privilegiată a Clujului, la limita intramuros a orașului, clădirea creează fundalul unui spațiu verde central, scuarul I.L. Caragiale, și contribuie la imaginea iconică a Clujului văzut de pe Dealul Cetățuii.

Proprietarul clădirii e operatorul de telefonie Orange România. Clădirea are opt nivele – subsol, parter, cinci etaje și o terasă, pe un teren cu suprafața de 715 metri pătrați. Suprafața utilă e de peste 2.500 metri pătrați. Imobilul se vinde conform documentației cadastrale și este înregistrat în Cartea Funciară.
 

Comenteaza