Video Oraşul din România cu mai mulţi turişti decât locuitori

Oraşul din România cu mai mulţi turişti decât locuitori
| Foto: Arhiva

Aproximativ 370 de mii de vizitatori au ajuns anul trecut în oraşul din inima Transilvaniei. Populaţia municipiului înregistrată la ultimul recensământ este puţin sub 325.000 de locuitori. Cei mai mulţi dintre turiştii străini au venit din Europa şi Statele Unite.

Majoritatea turiştilor de anul trecut au vizitat pentru prima oară Cluj-Napoca. Mulţi sunt interesati de pieţele centrale, Piaţa Unirii, Piaţa Muzeului, apoi ar mai fi şi Dealul Cetăţuia, cu panorama oraşului, Grădina Botanică şi de asemenea, Parcul Central. 

Fie că ajung la Cluj-Napoca din Marea Britanie, Franţa sau Germania turiştii se declară impresionaţi de arhitectură, dar şi de istoria de peste 500 de ani a Bisericii Sfântului Mihail. Cei mai mulţi încep să viziteze oraşul chiar de aici. „Nu am ajuns aici de mult timp şi nu am citit despre acest loc, dar e foarte frumos. (...) Nu ştiam la ce să mă aştept de la Cluj, dar e minunat”, spune un turist, citat de digi24.ro. 


Anul acesta, orașul din inima Transilvaniei așteaptă și mai mulţi turiști. Autoritaţile locale investesc peste nouă milioane de lei pentru a crea zone pietonale mai mai mari și pentru a deschide noi obiective.

Comenteaza