Parcul tehnologic din Cluj, gata doar peste 20 de ani. "România nu are cultura inovării"

Parcul tehnologic din Cluj, gata doar peste 20 de ani.
Clujul va avea un parc tehnologic pentru inovare doar peste aproximativ 20 de ani, crede directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Claudiu Coşier. „Ştim care este apetitul românilor pentru inovare. Nici măcar nu ştim ce-i aia, cum ne ajută şi de ce trebuie s-o facem. Nu suntem în faza în care avem o cultură a inovării", explică el. Partenerii din trei ţări într-un proiect finanţat de Uniunea Europeană pentru înfiinţarea de parcuri ştiinţifice şi tehnologice în Europa de Est s-au întâlnit astăzi la Cluj.

ADR-NV urmăreşte crearea unui parc tehnologic în comuna clujeană Baciu, în localitatea Rădaia, proiect aflat deocamdată, însă, în stand-by. Proiectul care reuneşte la Cluj parteneri din trei ţări - Bulgaria, Grecia şi România - are un buget total de peste 200.000 euro.

"Nu ne interesează locaţia şi nici infrastructura, ci crearea unui cadru care să schimbe mentalităţile în nivelul academic şiadministrativ care să ne permită să facem un salt economic.
În limita puţinelor posibilităţi de finanţare ne asigurăm că ceea ce se finanţează este coerent, cu viziune de parc industrial", mai spune Coşier, care admite că deocamdată parcul de la Cluj se află "în faza de concepţie".


"În condiţiile în care în perioada 2007 - 2013 nu există resurse financiare alocate de la UE pentru inovare, trebuie să avem un proiect matur, cu un parteneriat matur, în 1 ianuarie 2014. Între timp trebuie pregătit proiectul", a explicat el.

Întâlnirea de astăzi este un subproiect din miniprogramul Smart+, unde Consiliul Judeţean Cluj este partener întro reţea internaţională. Este vorba de STP - un parteneriat pentru înfiinţarea de parcuri ştiinţifice şi tehnologice în Europa de Est, dar care urmăreşte "schimbarea mentalităţii domeniului administrativ şi economic", după cum spune Coşier.


Întâlnirea de la Cluj este prima din proiect, iar la aceasta au participat membrii semnatari ai acordului de principiu din luna mai, când a fost constituită la Cluj o comisie de iniţiativă pentru înfiinţarea unui parc ştiinţific şi tehnologic metropolitan.


"Am tras concluzia că ceea ce trebuie să construim nu sunt neapărat aceste infrastructuri - parcuri ştiinţifice şi tehnologice - ci cultura inovării. Probabil va dura 20 de ani ca să facem un adevărat parc ştiinţific şi tehnologic funcţional. Am mai încercat şi acum 13 ani. Avem răbdare pentru că suntem conştienţi că, dacă mergem înaintea nivelului cultural, rămânem cu infrastructura şi atât", a adăugat directorul ADR-NV.

 

Comenteaza