Posturile disponibile în Spaţiul Economic European se tot împuţinează. Ce meserii se caută

Posturile disponibile în Spaţiul Economic European se tot împuţinează. Ce meserii se caută
Angajatorii din Spaţiul Economic European au vacante doar 260 de locuri de muncă, anunţate prin reţeaua europeană Eures.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în Spaţiul Economic European sunt anunţate 269 de locuri de muncă vacante.

Cele mai multe dintre ele sunt în Marea Britanie, unde se caută 50 de bucătari şi 50 de îngrijitori persoane. 

Suedia are 55 de locuri de muncă vacante, dintre care 20 sunt pentru femei de serviciu, 15 pentru vopsitori auto, iar câte 10 pentru mecanici şi tinichigii auto.

În Germania este nevoie de 15 factori poştali, 8 ingineri mecanici, 8 ingineri electricieni, 2 energoterapeuţi, 1 dezvoltator software, 1 modelator specialist Maya/3D Studio Max 3D, 1 inginer calitate (producţia de echipamente în industria aerospţială) şi 1 inginer sistem navigaţie satelit Galileo. 

La rândul său, Slovacia vrea să angajeze 30 de şoferi autocamion transport internaţional şi 7 îngrijitori persoane/ infirmieri, în timp ce Republica Cehă caută 15 şoferi profesionişti camion, 5 şlefuitori/ pilitori, 3 şoferi de camion, categ.C+E, şi 1 şofer camion (transport intern şi internaţional).

În Olanda sunt 6 locuri de muncă vacante,  3 pentru dulgheri, 2 pentru designeri software şi unul pentru programatori. Tot şase posturi pune la bătaie şi Irlanda, care caută 5 ciontolitori tranşatori carne şi un florar decorator.

Norvegia caută în continuare un doctorand în departamentul biomedical şi un postdoctorand
în departamentul biomedical, Spania are nevoie de un maseur, iar Belgia de un baby sitter. 

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

Comenteaza